Nostalgia

  •  Autor distins  cu Thomas Mann Prize pentru literatură N-am mai scris niciodată povestiri asemenea celor din Nostalgia, căci ele nu pot fi pastișate, continuate sau dezvoltate. După Arhitectul m-am oprit pentru că nu mai era nimic de spus. Nici n-am mai citit din această carte, am rămas doar cu vagă, dar magica ei amintire. Mi-au rămas jocul fetițelor din REM, stiloul ambiguu din Mendebilul, muzeul Antipa din Gemenii, micul râs de gnom al revolverului din Ruletistul. Dar pentru mine n-a existat cu adevărat niciodată decât o singură carte a mea: cea la care tocmai scriu. - Mircea Cărtărescu O carte stranie, strălucire bruscă pe firmamentul palid al literaturilor europene. - Le Monde Cărtărescu este un Proust psihedelic, un degustător literar al Apocalipsei care, în același timp, se lăsă în voia aromelor delicate ale după-amiezilor din copilărie. - Frankfurter Allgemeine Zeitung Nostalgia lui Mircea Cărtărescu este fascinantă, pătimașă și neașteptată - așa cum poate fi numai literatura adevărată. - Los Angeles Times Creator al unui univers suspendat între vis și realitate, Cărtărescu este o revelație. - El Pais Așa ar scrie George Lucas dacă ar fi poet. Prin imaginația sa prolifică și amețitoare, Mircea Cărtărescu se dovedește, în pofida avangardismului crepuscular, mai modern decât aproape toată literatura europeană tradusă acum. - New York Sun MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în București. A absolvit Facultatea de Limbă și Literatura Română a Universității din București în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultății de Litere a Universității din București. Este poet, prozator, eseist, critic literar și publicist. CUPRINS: PROLOG: • Ruletistul NOSTALGIA: • Mendebilul • Gemenii • Rem EPILOG: • Arhitectul Fragment din volumul "Nostalgia" de Mircea Cărtărescu: “Doamne, nu mă mai satur de tine. Ne-am desprins din nou. Te ridici și te duci la baie. Pe tine ai doar o cămașă bărbătească până la pulpe. Zgomotul apei de la baie îmi bruiază orice fragment de gând. Tu ești docilă, ești blândă în momentele noastre de amor, nu vrei să-ți impui personalitatea, nu ai inițiativa nici unui gest, dar răspunzi tandru și ferm tuturor gesturilor mele. Iau un măr din coșuleț și mă apuc să-l rod. Te întorci din nou lângă mine, cu cămașa ta ca o pânză de corabie. Stingi lumina și intri în pat. Ai mâinile umede și înghețate. Eu rod mai departe mărul pe întuneric și, brusc, te aud vorbind. Vocea ta înlocuiește obiectele camerei, atât de prezențe până acum lângă noi, și din care nu a mai rămas decât cenușă. Nu insiști, nici nu țin prea mult, asupra soțului tău. Spui că era alcoolic și că l-ai părăsit după șapte ani de căsnicie. Șapte ani de ghinion. Îți aruncă romanele și cărțile de versuri pe geam. Până la urmă ai divorțat de el, acum cinci ani. Ții minte că divorțul s-a pronunțat cam tot pe vremea asta, prin decembrie. Ai suportat ciudat de greu șocul. În noaptea de Anul Nou te-ai simțit atât de singură, de fără sens în garsoniera ta de pe Ștefan cel Mare, prima în care te mutaseși, încât ai ieșit, chiar la miezul nopții, să te plimbi pe Aleea Circului. Ai coborât până la lac și acolo, într-o lume stranie, învelită în ceață, ai întâlnit un adolescent care stătea în genunchi și privea prin gheața groasă adâncul lacului. Ai început să plângi. Și-acum te înfiori când îți amintești scena aceea. El, grav, conducându-te până la șosea și lăsându-te acolo. Dispărând, încetul cu încetul, în ceață. Nu l-ai mai văzut niciodată, ca și pe soțul tău. Te întreb când ai făcut prima dată dragoste și te simt zâmbind în întunericul dens. Îți ating fața cu degetele și într-adevăr zâmbești. Pufnim în râs amândoi. Îmi spui că n-are absolut nici o importanță când și cu cine ai făcut asta prima oară. Dar, dacă am răbdare, mi-ai putea povesti ceva cu mult mai interesant, și anume când te-ai sărutat prima oară cu cineva. „Păi poți să te săruți și altfel decât cu cineva?" — te întreb în timp ce mâna mea continua să-ți atingă, nu cu viteză, dar cu voluptatea unui orb, contururile feței. „Sigur", îmi spui, și-ți simt buzele mișcându-se. Mă înhați cu dinții încetișor, de un deget. Apoi: „Când eram mică ma sărutam în oglindă." Pe urmă îmi pui o întrebare ciudată, cu o voce albă, reținută: „Ai auzit vreodată de REM?""