J.D. Salinger este autorul romanului-cult De veghe în lanul de secară, roman situat de ani de zile în topul preferințelor cititorilor din România. De veghe în lanul de secară continuă să fie, la peste cincizeci de ani de la apariție, cartea de căpătîi a adolescenței. Volumul explorează o lume dominată de violență irațională, paranoia, materialism vulgar și ipocrizie. Personajele autorului sînt copii confruntați cu misterele lumii adulte, oameni mături excedați de greutățile vieții, cinici și iresponsabili.
Din cuprins: Teddy • Jos, în barca • Omul-care-ride • O zi desăvîrșită pentru peștii banană • "Ochii verzi și gura mică" • Sărmana gleznă scrîntită • Chiar înaintea războiului cu eschimoșii • Pentru Esme - cu dragoste și abjecție • Perioada albastră a lui de Daumier-Smith
Carte recomandată de Cristian Teodorescu și Tudor Ganea în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți".
Fragment din povestire "Pentru Esme - cu dragoste și abjecție" de J.D. Salinger:
“— Pot sa vă întreb cu ce v-ați ocupat înainte de a intra în armată ? se interesă Esme.
I-am răspuns că nu mă ocupasem cu nimic, că abia părăsisem colegiul de un an, dar că-mi plăcea să mă cred scriitor profesionist.
Ea dădu din cap.
— Ați publicat vreodată?
Era o întrebare obișnuită, dar întotdeauna delicată, la care nu puteam răspunde cu una, cu două. Am început să-i explic că majoritatea editorilor din America erau o sleahtă de...
— Tată scria minunat, mă întrerupse Esme. Păstrez o parte din scrisorile lui pentru posteritate.
I-am spus că, după opinia mea, era o idee foarte bună. Din întîmplare, privirea mi se opri din nou asupra ceasului ei cu cadran enorm și aspect de cronograf. Am întrebat-o dacă fusese al tatălui ei.
— Da, spuse ea. Mi l-a dat chiar înainte Charles și cu mine să fim evacuați. Ca un memento, bineînțeles, spuse ea stingheră, retrăgîndu-și mîinile. Apoi schimbă subiectul discuției: M-aș simți extrem de măgulită dacă ați scrie într-o zi o povestire doar pentru mine. Sînt o cititoare pasionată.
Am asigurat-o că așa aș face, dacă mi-ar sta în putință. Dar că nu eram prea prolific.
— Nici nu trebuie să fie prea prolifică! Doar atît cît să nu pară copilărească și stupidă. Reflectă un moment. Prefer povestirile despre abjecție.
— Despre ce? am făcut eu, aplecîndu-mă spre ea.
— Abjecție. Mă interesează foarte mult abjecția.
Eram pe punctul de a-i cere mai multe amănunte, cînd l-am simțit pe Charles piscîndu-mă zdravăn de braț. M-am întors spre el, strîmbîndu-mă ușor. Puștiul stătea chiar lîngă mine.
— Ce-i spune un perete celuilalt? mă întrebă el pe un ton cunoscut.
— I-ai mai pus întrebarea asta, spuse Esme. Isprăvește odată!
Neluînd-o în seamă pe sora lui și cățărîndu-se pe unul din picioarele mele, Charles repetă întrebarea-cheie. Am remarcat că nodul cravatei îi alunecase puțin într-o parte. I l-am potrivit la loc, apoi, uitîndu-mă în ochii lui, am sugerat:
— Ne-ntîlnim la colț?
Dar în aceeași secundă aș fi preferat să nu fi spus nimic. Charles rămase cu gura căscată. M-am simțit vinovat, de parcă eu i-o deschisesem, lovindu-l peste față. Coborî de pe piciorul meu și, cu o demnitate ultragiată, se întoarse la masa lui, fără să se uite înapoi.
— E furios! zise Esme. Are o fire violentă. Mama avea tendința să-l cam alinte. Tata a fost singurul care nu l-a alintat.
Am continuat să mă uit la Charles, care se așezase între timp pe scaun și începuse să-și bea ceaiul, apucînd cu amîndouă mîinile ceașcă. Speram că-și va întoarce capul spre mine, dar nu l-a întors. Esme se ridică.
— Il faut que je parte aussi, spuse ea cu un suspin. Știți franțuzește?
M-am ridicat de pe locul meu cu sentimente amestecate de consternare și regret.”
