Nu scoate un sunet

Familia Benson pare a fi ca oricare alta. Malcolm și Harriet duc o viață monotonă într-un orășel din nord-vestul Angliei și nu le place să fie deranjați. De ce? Care este secretul bine păzit de zăvoare și geamuri bătute în cuie prin care nu intră lumina soarelui? Cei doi au o fiică. Daisy. Care, însă, nu este fiica lor. și, alături de ea, mai apar două fete. Ambele răpite de Malcolm, în urma unor planuri construite cu grijă. Poppy a fost răpită ușor, fără ca părinții ei să-și dea seama. În schimb Ellie și-a văzut părinții murind de mâna acestuia. Întregul Departament de Investigații Criminale le caută. Detectivul Nathan Cody, urmărit încă de o traumă din trecut, ajunge la ele din greșeală, însă va reuși să le salveze? Și va descoperi el motivul pentru care au fost răpite tocmai aceste fete? David Jackson seamănă cu Harlan Coben, dar este mai bun. - The Guardian  Nu scoate un sunet redefinește romanul captivant. Și întorsătura de la final! Bravo! -  CHRIS WHITAKER   Un thriller frumos construit, care 1-a făcut pe copilul din mine să se ascundă sub pătură. Unul dintre cele mai bune thrillere de anul acesta. - CJ CARVER Fragment din cartea "Nu scoate un sunet" de David Jackson "Erau totuși momente când credea că ar fi trebuit să aleagă o altă carieră. Consilier, poate, sau psiholog. Îi plăcea să afle ce se întâmplă în mințile oamenilor. De aceea trecuse cât mai repede de la polițist în uniformă la Departamentul de Investigații Criminale: i se părea că detectivii au mult mai multe ocazii să analizeze motivațiile criminalilor și efectele pe care crimele lor le au asupra victimelor. Dar dezavantajul unei naturi atât de empatice era că, uneori, gândurile altora rămâneau cu el mult prea mult timp. Chiar săptămâna trecută plânsese. Fusese un caz de crimă, urmat de sinucidere. MITI-ul a fost chemat pentru că, la început, părea o crimă dublă. Se dovedise că bărbatul își împușcase soția în dormitorul lor și apoi își luase viața în capul scărilor. Reculul îl doborâse, arma rămânând sus pe scări. Pentru mulți polițiști, stabilirea faptelor ar fi fost suficientă. Bărbatul își ucisese soția, după care se sinucisese. Caz închis. Nu mai era nimeni de arestat, nu erau piste de urmat. Totuși, Oxo trebuia să afle motivele și cauzele. Avea nevoie să înțeleagă. Și descoperise. Femeia tocmai aflase, înainte de Crăciun, că avea cancer în stadiu terminal. Soțul ei nu voia să fie martorul declinului ei rapid și nici să trăiască mai departe fără ea. Așa că pusese capăt lucrurilor. În biletul găsit în cele din urmă pe computerul lui, scria că pur și simplu „ștergea încă un episod de durere și mizerie dintr-o lume care putea fi scutită de asta". Oxo îi citise acel rând soției sale și plânseră împreună. Se întreba dacă vreunul dintre colegii săi plângea vreodată în astfel de situații. Credea că acesta ar putea fi unul dintre momentele emoționante. Dacă există ceva care putea declanșa lacrimi, era ca victima să fie un copil mic. Asemenea cazuri se terminau aproape invariabil tragic."