"Omul nu poate ocoli ce îi este dat să întâmpine pe și, oricum ar da-o el, încotro s-ar îndrepta, ceea ce i-a fost menit, nu va putea el ocoli, fie că vrea ori nu". Sunt termenii Florinei Mamina care pot reduce la esență, ca într-un fel de punere în abis, excelență analiză pe care v-o propun paginile lucrării de față, sugestiv intitulată "O bancă în mijlocul mării". Complexitatea și varietatea operei lui Marin Sorescu (și ne referim aici doar la partea ei literară, el fiind și un înzestrat și recunoscut pictor, printre altele) obligă în ambele sensuri: pe de o parte se impun interpretării, în sensul că nu-l pot lăsa indiferent pe critic, pe de altă parte necesită o altitudine a lecturii cel puțin egală cu a obiectului acesteia, în cazul nostru piesă de teatru "Iona". Cu claritate și nuanțe de limbaj din ce în ce mai rar întâlnite în aceste vremuri de, vorba lui Balzac, "dureroasă literatură", Florina Mamina demontează mecanismul textual până la cele mai mici subansamble, pentru a-l recompune într-un discurs unitar și coerent, în ciuda (sau poate în virtutea) multiplelor etaje de lectură posibile. Mitul proorocului biblic Iona capătă astfel accentele unei modernități indiscutabile, nu atât în sensul scriiturii, cât în acela al sincronizării: Iona este dintre noi, în ceea ce avem mai adevărat și mai tragic. E aici o hermeneutică inaccesibilă oricui, pe care însă autoarea ne-o pune la îndemână cu talentul și modestia-i binecunoscute. Utilă elevilor și nu numai, lucrarea de față completează o lacună a criticii literare, conturand, dacă mai era nevoie, profilul unei exegete de prima mărime. - Virgil Borcan
