O mie noua sute optzeci si patru

Acest roman a inspirat o celebră ecranizare, în anul 1984, avîndu-i în distribuție pe John Hurt, Richard Burton și Suzanna Hamilton. Winston Smith este un personaj obișnuit: el urăște, iubește și muncește ca oricare alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul că trăiește într-o lume infernală, în care a uri, a iubi sau a munci sînt gînduri venite dintr-un efort supraomenesc al fiecărei clipe. Romanul O mie nouă sute optzeci și patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era postatomică, locul de naștere al unui regim totalitar în care orice logică pare să fi fost abolită. Execuțiile fără rost, disparițiile peste noapte au devenit firești. Trecutul este rescris mereu pentru a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasă „nouvorbă”, o limbă robotizată, care completează imaginea de lume ordonată „științific” după voința Fratelui cel Mare, care spune că „războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranță este putere”. Carte recomandată de  Cosmin Năstasă   în cadrul proiectului Libris, " Oameni și cărți ".   Fragment din cartea "O mie nouă sute optzeci și patru" de George Orwell   “În sfîrșit!! În sfîrșit, s-a-ntîmplat! Semnul pe care-l aștepta de-atîta timp! Toată viața, i se pare acum, a tînjit după treaba asta. Winston merge pe un coridor lung, la Minister și, la un moment dat, cînd ajunge cam în același loc unde i-a strecurat Julia bilețelul în mînă mai demult, își dă seama că exact în spatele lui merge cineva, mai voluminos decît el. Persoana, cine-știe-cine o fi, tușește scurt, dîndu-i a înțelege, evident, că vrea să stea de vorbă cu el. Se răsucește brusc, să vadă cine-l urmărește. O'Brien. În sfîrșit, se află unul lîngă celălalt și parcă prima și singura pornire a lui, a lui Winston, este s-o ia la fugă. Inima îi zvîcnește de-a dreptul brutal. Nu se simte în stare să scoată vreo vorbă. O'Brien își urmează drumul înainte, în același ritm, apucîndu-l prietenește de braț pentru cîteva momente, așa încît ajung să meargă umăr la umăr. Tot el sparge gheața primul, în felul lui aparte, cu politețea aceea solemnă, care-l face să fie altfel decît majoritatea membrilor Partidului Interior. - Așteptăm o ocazie potrivită pentru a sta de vorbă cu dumneata, îi spune el lui Winston. Mai acum cîteva zile, am citit în Times un articol al dumitale, scris în Nouvorbă. Am impresia că dovedești un interes științific pentru limba noastră. Winston își mai recăpătă ceva din stăpînirea de sine. - Ştiințific e cam mult spus, zice el. Eu sînt un profan. și, pe urmă, nu e specialitatea mea. N-am avut niciodată de-a face cu alcătuirea propriu-zisă a limbii. - Dar scrii într-un stil foarte elegant, zice O'Brien. Și nu e numai părerea mea. Vorbeam de curînd cu un prieten al dumitale care este, fără îndoială, un specialist. Îmi scapă numele lui în clipa asta. Winston simte un nou junghi dureros în inimă.”