Carte

O suta de zile la Athos

de Marius Ianus

O suta de zile la Athos, Marius Ianus – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat O suta de zile la Athos – Marius Ianus

Încep istorisirea acestor întâmplări și a interpretărilor aferente lor în orașul Kalamaria, suburbie a Salonicului întinsă de-a lungul golfului, la sudul metropolei. Când am venit aici mai aveam unsprezece Euro, iar acum nu mai am nici șapte. Dar am o pungă cu bere și una cu pâine - hrana mea pe următoarele două zile. Voi petrece câteva zile într-un fel de vagabondaj. Dar să vedeți cum a fost... M-am certat cu părinții mei, în special cu taică-miu, din pricina nesiguranței mele materiale. De parcă ar fi vina mea că trăim în nenorocirea în care trăim, conduși de oamenii de care suntem conduși (în toate domeniile, inclusiv cel al Culturii). Taică-miu ar vrea să lucrez la „Transilvania Express", la secția Politică a acestui ziar, unde mi s-a oferit un post nu pentru experiența mea sau pentru că aș avea vreun merit, ci pentru că îl cunoaște el pe patron. Dar eu aș mai lucra la o publicație lumească doar din perspectiva unei rubrici sau a unei pagini dedicate Credinței. Duhul lumesc, materialnic al tatălui meu m-a supărat atât de tare, încât m-am decis să plec unde văd cu ochii. I s-au șters cu desăvârșire din minte anii îndelungați în care nu a lucrat și deceniile în care a locuit cu chirie, iar acum, când are bani și casă, îi vine greu să-i dea ceva chiar și copilului său... Firește, ocupația mea, scrisul, i se pare neproductivă. Nici nu ar avea sens să-i explic ce control diabolic a instaurat securitatea asupra cuvântului scris și ce piticanii și-au făcut loc în uniunile de creație, în minister, în consiliile județene și în ICR și cum mănâncă ăștia toți banii destinați Culturii române... Acești bani nu ajung la mine, iar când au fost pe punctul de a ajunge, în cazul revistei „Stare de Urgență", mi s-a cerut să renunț la părerile mele și, apoi, la conducerea acestei reviste... Dar taică-miu o ține pe a lui: „Trebuie să faci și tu CEVA". Să fac CEVA? Așa mi-a venit gândul de a merge la Muntele Athos. Iar ideea de a trăi în pustnicie îmi dă târcoale de mai multă vreme, mai ales din pricina vremurilor pe care le trecem. Ce ar putea fi mai CEVA decât să te pustnicești la Muntele Athos?

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi O suta de zile la Athos?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând O suta de zile la Athos și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre O suta de zile la Athos

Cine a scris cartea O suta de zile la Athos?

O suta de zile la Athos a fost scrisă de Marius Ianus.

În ce an a apărut O suta de zile la Athos?

O suta de zile la Athos a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are O suta de zile la Athos?

O suta de zile la Athos are 144 de pagini.

La ce editură a apărut O suta de zile la Athos?

O suta de zile la Athos a fost publicată la editura GAROFINA.

Există O suta de zile la Athos în format PDF?

Poți verifica O suta de zile la Athos în format PDF.

Cărți scrise de Marius Ianus

Ai mai jos lista de cărți scrise de Marius Ianus. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.