O vrajitoare ingrozitoare

    Mildred Hubble are cele mai nobile intenții. Vrea să fie o elevă model, o prietenă bună și, mai ales, o vrăjitoare pe măsura așteptărilor celor din jur. Dar cu toată străduința și încercările ei de a se ține departe de necazuri, Mildred intră în cele mai grozave încurcături.     E drept, uneori nici sorții nu sunt de partea ei: colegele îi joacă feste vrăjitorești, pisoiul Dunguliță nu se poate ține drept pe mătură, nici vrăjile nu-i ies tocmai bine.     Ce mai! Mildred e cea mai îngrozitoare vrăjitoare care a trecut vreodată pe la Academia de vrăjitoare a doamnei Cackle. Doar cea mai bună prietenă a ei, Maud, o mai poate scăpa de exmatricularea care o amenință. Sau poate o vrajă miraculoasă?     Fragment din romanul "O vrăjitoare îngrozitoare" de Jill Murphy:     „Mildred închise ușa și se trânti pe pat, mai-mai să turtească pisoiul, care abia se trase la timp într-o parte.     — Of, Dunguliță, zise ea îngropându-și fața în blana caldă a pisoiului. A fost atât de îngrozitor totul și nici măcar n-a fost din vina mea. Trebuia să-mi dau seama că Ethel n-o să-mi împrumute mătura ei din amabilitate. Nimeni n-o să creadă vreodată că a fost altceva decât neîndemânarea mea obișnuită.     Pisoiul îi linse urechea înțelegător, iar liliecii se strecurară prin fereastra îngustă și se așezară cu capul în jos pe șină pentru poze.     Două ore mai târziu, Mildred încă mai stătea în pat, cât se poate de trează. Își imagină cum va decurge întâlnirea cu doamna Cackle și cu diriginta ei cea cumplită. Pisoiul stătea ghemuit și liniștit pe pieptul ei.     „O să fie îngrozitor", se gândi ea, privind tristă pe fereastră, la cerul gri. „Mă întreb dacă voi fi exmatriculată. Sau poate aș putea să le spun că a fost vina lui Ethel... Nu, n-aș face niciodată una ca asta. Și dacă s-ar hotărî să mă transforme într-o broască? Nu, sunt sigură că n-ar face nimic de genul ăsta; doamna Hardbroom a spus că e împotriva Codului vrăjitoarelor. Vai, dar ce o să-mi facă? Până și Maud e convinsă că a fost vina mea și n-am văzut-o niciodată pe H.B. mai furioasă ca acum."     Rămase întinsă, gândindu-se la problema asta, până când ajunse să i se facă frică de-a binelea, și deodată sări din pat.     — Hai, Dunguliță, zise ea, scoțând o geantă din dulap. Fugim de la școală.     Îndesă în geantă câteva haine și cărți și își puse pelerina cea mai bună, astfel încât nimeni să nu recunoască uniforma obișnuită a școlii. Apoi își luă mătura, puse pisoiul în geantă și se strecură pe coridorul cufundat în liniște până la scară în spirală.     „O să-mi fie dor de lilieci", se gândi ea.”