O vrajitoare ingrozitoare si o vraja nefasta

    Mildred se întoarce pentru al doilea an la Academia de Vrăjitoare a doamnei Cackle.     Vacanța de vară s-a terminat, iar Mildred se întoarce la Academia de Vrăjitoare a doamnei Cackle. În cel de-al doilea ei an aici, și-a propus să scape o dată pentru totdeauna de etichetă de "cea mai îngrozitoare vrăjitoare", dar nu e chiar atât de simplu... Mai mult, intră iar în conflict cu Ethel, o dușmană aprigă, și această aruncă asupra ei o vrajă nefastă. Ajunsă într-un mare bucluc, Mildred încalcă tot mai multe dintre regulile atât de dragi domnișoarei diriginte Hardbroom. Mai are o șansă, totuși: poate că bunătatea și dorința de a le fi alături celor aflați la ananghie o vor ajuta să găsească o cale de ieșire.     Fragment din volumul "O vrăjitoare îngrozitoare și o vrajă nefastă" de Jill Murphy:     “— Nu te teme, spuse ea. Am luat o poțiune pentru invizibilitate, iar acum tocmai ce încep să redevin vizibilă. Într-o clipită o să mă poți vedea în întregime.     — De unde ai luat poțiunea? întrebă broasca și alunecă fără zgomot de pe piatră, înotând apoi către capul lui Mildred.     — Of, draga mea, spuse Mildred, e o poveste lungă. În realitate, nu sunt deloc broască. Sunt vrăjitoare în anul doi la această școală, iar fata asta diabolică pe nume Ethel Hallow m-a preschimbat în broască și am fost...     — Vai de mine și de mine! exclamă broască. E de-a dreptul uimitor! Nici eu nu sunt broască. Sunt un magician. Ce coincidență minunată. Stau aici de ani întregi, iar aceasta este prima conversație cu o ființă umană după atâta timp. E pur și simplu extraordinar! Măi, măi, măi, aproape că nu-mi vine să cred. Permite-mi să-ți ofer o minunăție de muscă din proviziile mele.     — O muscă? zise Mildred.     — Vai de mine, spuse broscoiul-magician. Bineînțeles, ești de puțină vreme broască. O muscă, draga mea, știi, bazzzzz. Sunt chiar gustoase odată ce te obișnuiești cu ideea. La început și eu era gata-gata să mor de foame, pentru că nu suportăm ideea de a mânca, ei bine, insecte și alte asemenea, dar este uimitor cu câte lucruri poți ajunge să te obișnuiești.     Mildred se strâmbă.     — Eu sper să fiu transformată la loc înainte să mă obișnuiesc să fiu broască, spuse ea (cu destul de mult entuziasm având în vedere cât de deznădăjduită se simțea). Povestește-mi cum ai ajuns aici.     — Ei bine, draga mea, zise broșcoiul-magician, așezându-se greoi pe o piatră. S-a întâmplat acum așa de mult timp, că aproape am și uitat. Stai să văd... Da, păi în acele vremuri, firește, castelul nu era școală. Era folosit pentru întâlniri și conferințe ale magicienilor. Obișnuiam să petrecem pe cinste acolo vara. Era ca un fel de tabără de vacanță: nesfârșite ceaiuri, prelegeri și demonstrații de magie toată după-amiază. În fine, să scurtez povestea, m-am certat - cum ți s-a întâmplat și ție, după cât se pare - cu un coleg magician, iar acesta a fost rezultatul."