Apărut deja în limba spaniolă, volumul de memorialistică al lui Ciprian Vălcan este povestea tipică a unei copilării din epoca comunistă, la finele anilor ’70 și în anii ’80. Istoria personală e colorată nu doar de familie, rude mai mult sau mai puțin îndepărtate și apropiați, ci și de particularitățile Banatului în care autorul s-a născut și a copilărit - inclusiv vecinătatea cu Ungaria, pentru care Ciprian Vălcan face o adevărată pasiune. Între jucării și mâncare, școală și ritualurile familiale, inocența prelungită în lumi imaginare și transformările politice de la sfârșitul anilor ’80, un întreg univers al copilăriei, mereu provocator și incitant, își face apariția în fața cititorului. Iar pentru detalierea diferitelor momente ale narațiunii, evident că trimiterile eseistului la Aristotel , Freud sau Borges sunt mai puțin frecvente decât acelea la Alexandre Dumas , Karl May , Michel Zévaco ori Dumitru Almaș . Însă dincolo de variile întâmplări, de pasiunea pentru lectură sau fotbal, de idiosincrazii și fobii cum e aceea cu pisicile, transpare mai mereu sinistra perioadă de privațiuni și constrângeri din ultimul deceniu de regim ceaușist. Volumul Obiecte, ființe, himere e un locuitor straniu al lumii cărților lui Ciprian Vălcan. Întors spre sine, filosoful și eseistul se odihnește în firida autobiografiei, după un drum lung prin universuri savante, animate de fantastice sclipiri ludice. Pentru cei care îi cunosc scrisul, volumul acesta e o surpriză: citindu-l, descoperi o voce nouă, rar întrezărită prin țesătura magică a textelor anterioare. Nu e prima dată când Ciprian Vălcan își privește trecutul, insula îndepărtată a copilăriei și adolescenței, inedit e însă modul în care această lume i se revelează acum. De data aceasta, scriitorul se contaminează voit de vocea și perspectiva inconfundabilă ale copilului. Lumea îi pare ciudată și enormă, uneori tristă, alteori neclară, mereu incitantă și provocatoare, cultivându-i imaginația și pofta de joc. Privirea copilului rămâne lipită de lentila naratorului de-a lungul întregii călătorii, prin toate cele cincisprezece capitole ale cărții. Volumul este, dincolo de autobiografic, și o arheologie a copilăriei în comunism, una dintre cele mai bogate și mai expresive apărute în ultimii ani. Jucăriile, sărbătorile, cărțile și fotbalul, mâncarea și ritualurile familiale, școala și curiozitatea pentru nuditate, inocența prelungită în lumi imaginare și reticența față de lumea adulților, unde se întrevede orizontul întunecat al dictaturii și sărăcia ultimului deceniu al comunismului românesc, toate se aliniază în constelația subiectivă alcătuită de Ciprian Vălcan. - Gabriela Glăvan
