„Obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată”, edictează art. 1164 al codului civil român. Comisia ministerială care s-a oprit în sec. XXI asupra acestei definiții nu a practicat neapărat lectura lui Gaius și Ulpian în timpul lucrărilor preparatorii: membrii ei au redactat astfel art. 1164 deoarece aveau în spate o tradiție formativă bimilenară, venită dintr-un capitol al istoriei dreptului european pe care dorim să-l abordăm în această lucrare. Teoria și practica obligațiilor sunt una dintre cele mai importante moșteniri ce ne-au fost transmise de experiența juridică a antichității romane. Regulile astfel cristalizate în materie au fost receptate în Evul Mediu atât în regatele europene occidentale cât și în regatele și principatele orientale. Aplicarea și prelucrarea lor științifică multiseculară le-au erijat în puncte de referință pentru construirea sistemelor juridice în Europa continentală și în alte zone ale globului influențate de codificările europene. Teoria romană a obligațiilor nu a fost unitar transpusă în aceste codificări în sec. XIX, fiecare țară reinterpretând-o după experiența sa juridică și adaptând-o propriilor nevoi concrete. Această realitate a dus în timp la diferențierile cunoscute între sistemele de drept privat din Uniunea Europeană, ceea ce îngreunează actualmente tendința de unificare a dreptului european al contractelor. Baza comuna romana este fie repusă pe tapet în proiectele de unificare, fie este pur și simplu redescoperită de membrii comisiilor de codificare europeană, care se îmbata cu ideea că ar crea un „nou drept privat european”. Vom aborda prin urmare dreptul roman al obligațiilor în perspectiva dreptului modern. Venim astfel în întâmpinarea direcției de acțiune stabilite cu ocazia întâlnirii de la București a profesorilor de Drept Roman de la facultățile de drept din România (7 decembrie 2012): studierea Dreptului Roman având în vedere compararea cu textele codului civil, identificând rădăcinile romane ale acestora și punând în evidență spetele și soluțiile jurisconsulților români care – în pragmatismul și simplitatea lor – ilustrează și depășesc de multe ori experiența civilă actuală.
