Carte

Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1

de Robert Jordan

Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1, Robert Jordan – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1 – Robert Jordan

Ochiul lumii, cartea întâi din seria Roată timpului O lume a luminii și a umbrelor unde binele și răul se războiesc dintotdeauna. Aceasta e lumea din Roata timpului (Wheel of Time), cea mai mare opera fantasy a zilelor noastre. Iar umbra a căzut pe pământ, și lumea s-a fărâmițat piatră cu piatră. Oceanele s-au retras, iar munții au fost înghițiți, și popoarele s-au împrăștiat prin cele opt colțuri ale lumii. Luna era ca sângele, iar soarele era precum cenușa. Marile fierbeau, iar cei vii îi invidiau pe cei morți. Totul era sfărâmat și totul se pierduse, în afara amintirii. Și mai presus de orice rămăsese o amintire, a celui care adusese umbra și frângerea lumii. Și i s-a spus Dragonul. (din Aleth nin Taerin altă Camora, Frîngerea Lumii. Autor necunoscut, Vîrsta a Patra))

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1

Cine a scris cartea Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1?

Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1 a fost scrisă de Robert Jordan.

În ce an a apărut Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1?

Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1 a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1?

Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1 are 921 de pagini.

La ce editură a apărut Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1?

Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1 a fost publicată la editura RAO.

Există Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1 în format PDF?

Poți verifica Ochiul lumii. Seria Roata timpului. Vol.1 în format PDF.

Cărți scrise de Robert Jordan

Ai mai jos lista de cărți scrise de Robert Jordan. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.