Omul fara insusiri

Poate că Musil, scriind epocalul său roman, are "un ochi în plus". "Epocal" nu e folosit aici numai în sensul unei performanțe artistice fără precedent, ci, urmând etimologia cuvântului (epoche – "oprire", "punct de la care începe coborârea"), în sensul suspensiei care precedă orice turnantă a istoriei. Ce se întâmplă când oamenii ajung să stea călare pe hotarul a două epoci? Robert Musil a descris, cu o sută de ani înainte de a începe, epoca în care trăim. Ulrich, "omul fără însușiri", este tânărul care ar fi putut fi genial, dar care își pierde năzuința de a fi din clipa în care află că a intrat într-o lume în care «geniali» pot fi și caii de curse, și boxerii, și tenismenii. În romanul lui Musil, tema prostiei invadează prim-planul scenei, dar tema ascunsă a romanului, opusă celei a prostiei, este tema genialității pierdute. Printre altele, Ulrich devine "omul fără însușiri" pentru că nouă epocă în care istoria intră pe nesimțite îi sustrage criteriile genialității. Trăind pe ruinele vechilor valori, «omul fără însușiri» și-a pierdut certitudinea nucleului în jurul căruia se construiește orice personalitate. El privește la cei ce aleargă cu veacul ca la niște neoantropi care au luat Noul în brațe, fără să știe unde vor să ajungă. Această turnantă a istoriei este înspăimântătoare, pentru că pare să anunțe o substituție de specie. Traducere de Mircea Ivănescu Revizuire, tabel cronologic și îngrijire de ediție de Monica-Maria Aldea