Omul ilustrat

• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatură Omul Ilustrat reunește optsprezece povești în care fantasticul și science-ficționul se împletesc cu umorul negru, fatalismul și macabrul. În deschiderea cărții, naratorul relatează prima lui întâlnire cu Omul Ilustrat – un personaj fantastic, ale cărui tatuaje prind viață atunci când sunt privite, fiecare spunând o poveste diferită. Cititorul este indirect invitat să privească imaginile și să asiste la „punerea lor în scenă“ – un pretext pentru Bradbury pentru a explora natura umanității și a relațiilor interumane în contextul abolirii barierelor temporale și spațiale. Autorul nu ezită să se amuze de personajele sale, să le arate defectele și limitele și să le demaște naivitatea. Fragment din cartea "Omul ilustrat" de Ray Bradbury "Cuvintele ajunseră și în spate, la mulțimea în așteptare. Copiii își vorbeau la ureche, șopteau, împingându-se unii pe ceilalți. Cuvintele se mișcau în cercuri spre locul în care se oprise mulțimea, tramvaiele stăteau la soare în bătaia vântului, iar mirosul de vopsea ieșea pe geamurile deschise ale acestora. Se făcu liniște. Nimeni nu mișcă. Omul alb era înalt și drept, dar pe fața lui se citea o profundă epuizare. Nu se bărbierise în ziua aceea, iar ochii îi erau tot atât de bătrâni pe cât puteau fi ochii unui om care încă mai era în viață. Ochii lui nu aveau culoare: aproape albi și fără vedere, din cauza lucrurilor văzute de-a lungul anilor. Era subțire ca o tufă pe timp de iarnă. Mâinile îi tremurau și trebui să se rezeme de cadrul ușii în timp ce se uita la mulțime. Întinse mâna și zâmbi pe jumătate, dar apoi și-o retrase. Nimeni nu mișcă. Se uită în jos la fetele lor și poate că văzuse, dar nu luase în seamă, armele și funiile, și poate simțise mirosul de vopsea. Nimeni nu l-a întrebat vreodată. Începu să vorbească. Începu foarte calm și lent, așteptându-se să nu fie întrerupt, și nu fu întrerupt, iar vocea sa era foarte obosită, bătrâna și stinsă. "