Orizontul rasturnat

    Un roman tulburător despre viață, iubire și moarte.     Unde se află viața noastră conștientă? E posibil să o transferăm altcuiva? Să o păstrăm intactă?     Hope, Josh și Luke sunt trei studenți la neuroștiințe, legați inseparabil printr-o priete­nie necondiționată și o idee genială. Când unul dintre ei ajunge pe moarte, hotărăsc să încerce imposibilul și să-și pună în practică proiectul lor ieșit din comun.     Emoționant, misterios și în același timp plin de umor, Orizontul răsturnat e o poveste de dragoste eternă cu un dez­nodământ uluitor.       Marc Levy este autorul a 17 romane, publicate în 49 de limbi, fiind cel mai citit autor fran­cez contemporan.       Fragment din roman:       “Privindu-l pe Luke cum se îndepărtă, cu mâinile împreunate la spate, Josh avu impresia că prietenul său îmbătrânise peste noapte. Nu știa unde să se ducă, așa că merse pe străzi, fără să socotească nici pașii, nici oboseala. Traversa orașul, buimac, întrebându-se cum să se prefacă, cum să nu spună adevărul fără ca totuși să mintă. Și apoi, voia să creadă că Luke se înșelase, că nimic din ce-i spusese nu era adevărat și nici măcar posibil. Un asemenea lucru nu i se putea întâmpla lui Hope. Pământul era plin de netrebnici, de oameni care n-aveau niciun rost, care nu făceau decât să distrugă, dar Hope... Hope avea să descopere într-o bună zi un remediu pentru boala Alzheimer, așa că nu era posibil să fie atinsă de un rău incurabil. Avea o misiune de îndeplinit și ar fi fost cea mai mare ticăloșie ca o tumoare să o împiedice să salveze milioane de oameni. Dacă moartea voia un suflet, atunci să aleagă un altul, unul stâlcit, dar nu pe cel al lui Hope care era atât de frumos și plin de veselie.     La intersecția următoare, Josh se întrebă de ce oare se gândise la suflete, pentru că, înaintea acestei discuții cu Luke, nu credea nici în suflete, nici în Dumnezeu, cel puțin nu din ziua-n care împlinise doisprezece ani, iar acum... Acum nu mai știa defel ce să creadă. Dacă lăsă garda jos, dacă acceptă să creadă în El, avea El să se aplece asupra cazului lui Hope ca s-o salveze?     Atunci când ajunse pe strada lui, lacrimi i se rostogoliră pe obraji fără ca el să le poată opri. Se întoarse, își șterse fata și intră într-un bar. Își interzise să se lase doborât, nu el era cel bolnav, el avea să sufere în tăcere, trebuia să fie puternic, normal. Să rămână normal, iată ce-i datora lui Hope. Să fie pe deplin normal. Normalitate, pe naiba, zise el dând pe gât un whisky sec."