Pachet: Cu o discreta intimitate + Mireasa evreica

• Cu o discretă intimitate - Celine Malraux, Madeleine Malraux (320 pagini, ediție cartonată din 2015)     În cartea de față, Madeleine Malraux, a doua soție a autorului și ministrului francez Andre Malraux își prezintă memoriile sub forma unui jurnal intim. O viață discretă, palpitanță și tragică.   • Mireasa evreică - Luigi Guarnieri (224 pagini, ediție cartonată din 2011)     Cine sunt cei doi iubiți înfățișați în Mireasa evreică, unul dintre cele mai misterioase tablouri ale lui Rembrandt? Cine sunt cele două personaje enigmatice, unite pentru totdeauna de maestrul olandez într-un gest de gingășie? Răspunsul pare scris în sute de pagini cu o caligrafie măruntă, un caiet galben de care nu se desparte niciodată studentă la Arte Rebecca Lopes da Costă, ducându-l cu ea pe străzile ude de ploaie ale unui Paris rece al anilor 1980. În caietul galben este adunată ca un dar și că o obsesie teoria Rebeccai despre tabloul lui Rembrandt. Singurul care împarte cu ea secretul este Leo Gualțieri, pe care ea îl iubește, dar care nu-i împărtășește sentimentele. Un scriitor la începutul carierei și cu o slăbiciune pentru alcool, în căutarea disperată a unei idei pe care nu o are și pe care o va găsi în caietul galben, pentru că acolo este ascunsă o ipoteză riscantă și fascinantă: povestea unei iubiri în Olanda secolului al XVII-lea, o pasiune periculoasă și nepermisă între un medic suspectat de erezie și tânăra sa pacientă Abigail, în care Rebecca crede că recunoaște o strămoasă. Ficțiunea și realitatea încep să se confunde în mintea fetei într-atât încât risca nebunia. Pentru că viața rămâne neterminată, indescifrabilă, asemenea unui tablou neterminat. Noul și emoționantul roman al lui Luigi Guarnieri împletește cu ironie mișcătoare două povesti de iubire surprinzătoare, la distanță de trei secole, legate de un fir subțire: eternă bătălie între pasiune și durere, impasul iertării, relația ambiguă dintre scris și viața. O operă despre valoarea atemporală a frumuseții, despre puterea mitică a povestirii, despre forța infinită a imaginaliei.     Fragment din volumul "Cu o discretă intimitate" de Celine Malraux și Madeleine Malraux:       "12 mai 1962     Ce mai zi! Jackie s-a întâlnit cu noi la ora 9,30, la National Gallery of Art, în fața căreia așteptau câteva zeci de fotografi veniți să imortalizeze the very minute în care ea va ieși din limuzină ca să ne salute. Ca întotdeauna spontană, l-a îmbrățișat pe Andre „a la francaise", apoi m-a salutat pe mine, adorabilă și plină de căldură, fără fițe în ciuda mulțimii. La puțin timp de la începutul vizitei, Andre a luat lucrurile în mână, dominând ca de obicei mica noastră delegație din înaltul turnului său de cultură. Mi-am spus că era cam umilitor pentru americani să vadă cum le este prezentat propriul lor muzeu... Spre sfârșit, Jackie, fermecătoare, i-a spus lui Andre că i-ar plăcea mult ca Franța să împrumute câteva din operele sale Statelor Unite și să le-o arate, de pildă, pe Mona Lisa americanilor. Idee originală, dar... greu să-i faci pe francezi s-o digere! Andre, savurând prezența acestei grații alături de el, a spus că „vă vedea". Andre și cu mine am trecut mai apoi pe la ambasadă, după care, în timp ce el pleca spre un dejun la Sheraton-Carlton cu Clubul scriitorilor de dincolo de Atlantic  (the Overseas Writers Group, un club al ziariștilor foarte distinși, alcătuit în urma Tratatului de la Versailles), eu m-am dus să mă plimb împreună cu Nicole Alphand, fiind timp frumos și având liber pe durata după-amiezii.      Cât despre seara de ieri, a fost ca o încununare, cu o recepție de neuitat dată în cinstea noastră, organizată de ambasadorul Herve Alphand și de soții Kennedy. Jackie era superbă, rochie-bustieră din mătase naturală roz, asortată la tenul ei ușor bronzat, o adevărată zeiță. Am abandonat deocamdată culorile mele de doliu și am purtat o rochie din saten alb de la Staron, brodată cu perle și străsuri. Balanchine, Mark Rothko, Elia Kazan, Tennessee Williams, Thornton Wilder, Agnes de Mille, Susan Strasberg și Arthur Schlesinger erau de față, ca și peste o sută cincizeci de personalități. Ambianța era intensă, fizică, de parcă fiecare era conștient că trăia un moment istoric și voia să dea tot ce era mai bun din sine, dar și să obțină tot ce era mai bun din celălalt, fără a pierde nimic din ce se petrecea la masă alăturată. Eram așezată la dreapta președintelui, care a fost o gazdă spirituală, pasionantă, prezentându-mă tuturor cu mii de complimente... Înțeleg de ce femeile sunt înnebunite după el. Andre a apreciat mai puțin.     După dineu, am avut șansa să ascultăm un recital privat al lui Isaac Stern în „East Room". Sub imensele candelabre din cristal, a fost un moment încântător. Violoncelistul Leonard Rose și pianistul Eugene Istomin au cântat de asemenea: cei trei au interpretat Trio-ul de Schubert în Și bemol major: mișcarea a două a fost perfecțiunea însăși. Eram în al nouălea cer! În timpul recitalului, care a ținut cam patruzeci de minute, Jackie l-a vrăjit pe Andre, care se delecta. Din când în când, îi aruncăm câte o privire complice, de care lua nota fără să răspundă. Era atât de absorbit! Nu de muzică, evident, ci de frumoasă J.K., care s-a zbătut mult ca să organizeze această serată. Cred că părerea pe care Andre și-ar putea-o face despre ea este, pentru dânsa, deosebit de valoroasă. Vizita ei de anul trecut la Paris, sub aripa lui Andre i-a lăsat, după cum mi s-a spus, o mare și frumoasă impresie. Una o explică pe cealaltă, iar astă-seară, totul concură la a gravă ca în marmură fiecare sfert de secundă. Toate astea sunt perfecte ; ceea ce mă ajută să nu mă gândesc la lucrurile triste. La fel ca pentru Andre, care este literalmente entuziasmat de atâtea onoruri.”