Bestseller New York Times Un roman despre prietenie, curaj, frici și speranțe, de la autoarea bestseller-ului Delirium. Într-un oraș micuț, unde tinerii suferă de claustrofobie, jocul Panică e singurul care le dă sentimentul libertății, prin probele absurd de periculoase. Panică începe ca atâtea altele în Carp, un oraș mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietății. Doar pentru că era vară și nu era nimic de făcut. Heather vrea să participe la Panică, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul și mizele sunt immense. Nu s-a considerat niciodată neînfricată, dar când găsește ceva și pe cineva pentru care să lupte, descoperă că e mai curajoasă decât își imagina. Lui Dodge nu i-a fost niciodată frica de Panică. Secretul pe care-l păstrează cu sfințenie îl va ajuta să treacă prin joc. Dar ceea ce nu știe e că nu este singurul cu secrete. Toată lumea are o miză. Pentru Heather și Lodge jocul adduce alianțe noi, revelații neașteptate și înfiriparea primei iubiri. Dar și conștientizarea faptului că, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie. Fragment din carte: "DODGE Dodge nu dormea niciodată mai mult de două sau trei ore la rând. Nu-i plăcea să recunoască, dar avea coșmaruri. Visa drumuri lungi, calcaroase, care se terminau brusc, lăsîndu-l să cadă; iar uneori, un subsol rece și umed, cu un tavan jos și întunecat, pe care se târau păianjeni și unde-l țineau pe el. În plus, era imposibil să dormi după cinci dimineața, odată ce mașina de gunoi venea și făcea gălăgie pe Meth Row. Imposibil și să ațipești în timpul zilei, când mulțimea ieșită pentru prânz făcea zarvă la Dot's Diner, iar ospătarii mișunau pe acolo, golind tăvi unsuroase și huruind containerele de gunoi pe lângă fereastra lui, ducându-le pe Meth Row, de unde urmau să fie adunate. Din când în când, se auzea vocea mamei lui: „Mai vrei cafea, scumpule?" Dar în ziua de după întrecerea de la turnurile de apă, Dodge dormi neîntors, fără vise, până după prânz și se trezi când era trecut de ora două. Trase pe el niște pantaloni de trening, se gândi dacă să facă dus și decise să nu. - Salut, zise Dayna, când el intră în bucătărie. Era lihnit. Și mort de sete. Parcă jocul îi stârnise o foame mare. - Cum a fost? Ea stătea în sufragerie, unde putea să se uite la televizor și să arunce o privire pe geam, spre spatele restaurantului. O lumină gri pătrundea vag prin geam, iar în aer pluteau firicele de praf. O clipă Dodge simți un val de afecțiune pentru camera micuță: măsuța de televizor veche, covorul subțire și pestriț, canapeaua veche, din motive necunoscute învelită în material de blugi. Și, desigur, pentru ea. Pentru Dayna a lui. De-a lungul anilor, asemănările dintre ei se estompaseră, mai ales în ultimul an, când ea se îngrășase mult la față, la piept și la umeri. Totuși, erau acolo, deși nu aveau același tată, iar ea era mult mai zveltă decât el; în părul castaniu-închis și în ochii căprui; în bărbiile hotărâte; în nasurile lor, amândouă curbate aproape imperceptibil spre stânga. Dodge deschise frigiderul. Probabil că mama lor ieșise noaptea trecută; aveau resturi de mâncare chinezească. Deschise cutia și adulmecă. Pui cu broccoli și orez cu creveți. Destul de bun. Dayna îl privi cum puse totul pe o farfurie și, fără să se deranjeze să le încălzească, luă, o furculiță și începu să mănânce. "
