Pantagruel

... Așadar, eu, umilul dumneavoastră servitor, dorind să vă sporesc clipele de mângâiere și răgaz, vă dăruiesc aici o altă carte din același aluat, care poate că este mai cumpănită și demnă de crezare decât cealaltă. și să nu cugetați – decât dacă vreți să cadeți dinadins în greșeală – că vorbesc despre ea precum evreii despre legea lor. Nu m-am născut sub o asemenea zodie, și nici nu mi s-a întâmplat să mint sau să afirm că ceva fals este adevărat. Vorbesc despre ea ca un onocratal puternic și zburdalnic (onocratalul fiind o pasăre nu foarte diferită de o lebădă, al cărei glas se aseamănă unui măgar care rage) al îndrăgostiților martirizați sau ca un slujbaș al înmormântării dragostei. Quod vidimus, testamur (Mărturisesc ce am văzut). Vă voi povesti, deci, despre faptele de vitejie groaznice și de temut ale lui Pantagruel, a cărui slugă preaplecată am fost de când eram un biet flăcău și până azi, când, cu voia lui, m-am întors la cirezile mele de vaci să aflu câte rude mi-au mai rămas în viață.   Astfel, ca să scurtez acest „Prolog”, zic: blestemat să fiu și sute de diavoli să-mi intre în suflet și-n trup, în oase și-n măruntaie de voi rosti chiar și un singur cuvânt neadevărat de-a lungul acestei povestiri! și tot așa, focul Sfântului Anton să vă ardă, ducă-se pe puștii să vă prindă, buba neagră să vă roadă, damblaua să vă lovească, un coș în șezut să vă iasă subțire că firul de păr și iute ca argintul-viu, și că Sodoma și Gomora să vă prăbușiți în foc, în pucioasă și în prăpăstii fără fund de veți pune la îndoială cele ce vi le voi povesti în paginile acestei cronici.