Subiectul central al romanului, un pantof abandonat pe un acoperiș parizian. Toate personajele cărții frecventează același imobil, în apropiere de Gara de Nord. Un copil visător, un hoț îndrăgostit, trei gangsteri, un prezentator vedeta la televiziune uimit brusc de propria mediocritate, un câine melancolic, un emigrant fără acte, un bătrân excentric, un artist (foarte) contemporan, un narator în pragul sinuciderii... și un pantof pline de resurse românesci. Mozaicul istorisirilor din cadrul romanului îi permite lui Vincent Delecroix să abordeze domenii extrem de diferite, de la delirul filosofic la afectarea elegiacă, trecând prin satira de moravuri și zugrăvirea amuzantă a singurătății - temă de predilecție a autorului. Fragment din roman: “Ceea ce mi-a salvat viața a fost un interviu. Faptul acesta merită cu atât mai mult să fie povestit cu cât va furniza, probabil, o explicație la ceea ce s-a petrecut atunci în existența mea și care, din acel moment, a rămas, cred, de neînțeles în cazul celor mai mulți dintre cei care m-au cunoscut. El va arunca o lumină inedită asupra acelor săptămâni de dinaintea dispariției mele. De altfel, tot ce am să povestesc aici are valoarea unei prime, și ultime explicații. Interviul acela a avut un efect cu atât mai răscolitor cu cât, pe atunci, n-aveam impresia că viața mea trebuia salvată. Ca să o spunem pe șleau: îmi mergea mai degrabă bine. Atinsesem ceva asemenea unui vârf în existența mea. Dispuneam, după cum fiecare știe sau poate își amintește, de emisiunea mea de televiziune la care puteam invita pe cine voiam și purtam costumele pe care le voiam, o emisiune literară de cincizeci și opt de minute, ceva ce nu puteai rata - este inutil să insist, toată lumea unoaște emisiunea. Toată lumea a văzut discuția cu Ernest Hemingway (în orice caz, toată lumea a auzit vorbindu-se de ea) pe care am elaborat-o la televiziune la patruzeci de ani de la moartea lui și care m-a propulsat literalmente în panteonul emisiunilor literare, o discuție la care am reușit, prin tot felul de montaje, să arăt opinia lui asupra riscurilor OMG-urilor, Organisme Modificate Genetic, și aspectul colonialist al Primului Război din Golf, unde - momentul cel mai tare, cred - am putut chiar să-l întreb cu privire la sentimentul pe care îl avea față de acel mod de a-ți împrăștia creierii cu ajutorul unei puști de vânătoare, manieră adusă la modă de Kurt Cobain de la Nirvana. În același mod în care Charlton Heston a devenit specialist în Antichitatea romană după rolul pe care l-a jucat în Ben Hur, am ajuns și eu, aproape imediat, la rangul de critic literar specialist în proza secolului al XX-lea."
