Papusarul din Cracovia

    Karolina este o păpușă vie dintr-un regat unde regele și regina au fost detronați. Când un vânt straniu o poartă de pe Tărâmul Păpușilor în Cracovia, ea îl întâlnește pe Păpușar, un om cu o putere neobișnuită și cu un trecut marcat. Păpușarul este o ființă retrasă, dar atitudinea plină de compasiune și de curaj a Karolinei, îl îndeamnă să se deschidă și chiar să-și facă prieteni, pe un violonist și fiica acestuia. Însă traiul lor pașnic este tulburat de soldații Naziști care invadează Polonia. Karolina și Păpușarul își dau seama că prietenii lor evrei sunt în pericol și se hotărăsc să îi ajute cu orice preț.      Fragment din romanul "Păpușarul din Cracovia" de R.M. Romero:       „Păpușarul înșiră scuza după scuză. O urmă de mânie se întrezărea în cuvintele lui, deși nu era îndreptată spre cei doi. Nu Jozef și Rena îi destăinuiseră secretul. Vina era numai și numai a Karolinei.     Jozef părea năucit, însă avusese ideea bună de a se așeza. Păpușarul îi turnă, încă o ceașcă de ceai, pe care el o acceptase, dar încă nu bea din ea.     Familia Trzmiel se purtase frumos cu Păpușarul și ultimul lucru pe care-l voia Karolina era să-i strice după-amiaza petrecută cu ei. Totuși se părea că exact asta făcuse. Gândul acesta o făcu să simtă că avea un pietroi în locul inimii de sticlă.     - N-am vrut să te speriem, îi spuse Păpușarul lui Jozef. Îmi dau seama că... e cam greu de înțeles.     - Te rog, nu te mânia. E vina mea, interveni Karolina. N-am vrut să spun nimic - și n-am vrut nici să te sperii.     - Când ai prins viață? întrebă Jozef.     Învârtea ceașcă în palme, probabil ca să-și rețină degetele de la a se mișca agitate pe brațul canapelei sau pe suprafața mesei. Se speriase, cu siguranță, când Karolina prinsese grai, însă nu era las; nu fugise de ceea ce nu-și putea explica.     - În urmă cu câteva luni, răspunse Păpușarul.     - Mai exact șaizeci și șapte de zile, preciza Karolina imediat. Nu pot să cred că poți să uiți o dată ca asta. E atât de importantă!     Dădu un bobârnac în nasturele de la vesta Păpușarului.     - Karolina e vie de câteva luni și n-ai relatat nimănui? Nici măcar copiilor care vin în prăvălia cu jucării? strigă Rena. De ce?     - Mi s-a părut mai înțelept să păstrez secretul. Mai ales în zilele noastre, răspunse Păpușarul. Oamenii reacționează... ciudat față de lucrurile care sunt diferite.     Mâinile lui Jozef încetară să mai învârtă ceașca de ceai. Ceva din ceea ce afirmase Păpușarul părea să sune cunoscut.     - Bunicul mi-a povestit odată despre un rabin din Praga, care a dat viața unei statui uriașe de lut ca să-l apere pe el și pe vecinii lui, spuse Josef. Asta s-a întâmplat? Ai adus-o pe Karolina la viață ca să te ajute cu ceva?     Păpușarul ridică din umeri nedumerit.     — Nu știu, domnule Trzmiel. Credeam că doar fac altă păpușă. Dar Karolina a început să pălăvrăgească într-o noapte, zicând că eu am chemat-o aici, însă nu știu cum am făcut-o sau de ce.     — Nu pălăvrăgesc, se oțărî Karolina, dând din deget la el și simțindu-se mai curajoasă în compania atâtor oameni care o vedeau așa cum era. Pălăvrăgeala e pentru păsări și maimuțe. Și nu mi-ai dat aripi sau blana, așa că nu pot fi nici una, nici alta.     Rena chicoti, chiar și Jozef zâmbi ușor la indignarea Karolinei. Nu fusese intenția ei să-i amuze, dar măcar Jozef era mai puțin temător.”