De a lungul carierei, Richard, pianist desăvârșit, a fost ovaționat în săli de concert din întreaga lume. Degetele sale erau instrumente perfect acordate, care dansau pe claviatură cu o precizie uluitoare. Dar asta se întâmplă în urmă cu opt luni. Acum, Richard suferă de SLA – scleroză laterală amiotrofică –, o boală necruțătoare care i-a paralizat deja brațul drept. Pentru el, pierderea brațului e ca moartea. Și știe că va urma și brațul stâng. Când boala se agravează și Richard nu se mai descurcă singur, Karina, fosta lui soție, devine – fără tragere de inimă – îngrijitoarea lui. Ea nu a trecut nici acum peste despărțire și încă îl învinovățește pe Richard că, din pricina lui, și-a ratat cariera de pianistă. Pe măsură ce mușchii, vocea și respirația lui sunt tot mai firave, cei doi încearcă să se împace cu trecutul înainte să fie prea târziu. Partitura suferinței este o carte tulburătoare despre iertare și despre puterea de a înfrunta boala cu seninătate. Lisa Genova îmbină cu o măiestrie de neegalat detaliile științifice și scriitura plină de compasiune. – Bookreporter O carte captivantă și emoționantă… Un portret tulburător al ravagiilor pricinuite de SLA. - Publishers Weekly Partitura suferinței spune nu doar povestea unei persoane afectate de SLA, ci și povestea bolii înseși. Așa că ai multe de învățat. Dar nu simți nicio clipă că ți se preda. - The Boston Lisa Genova, născută în 1970, a absolvit Bates College ca șefă de promoție, cu o diplomă în psihobiologie, și are un doctorat în neuroștiințe la Universitatea Harvard. Romanul ei de debut, Altfel… și totuși Alice, publicat deja la Editura Trei, a figurat timp de 59 de săptămâni pe lista de bestselleruri New York Times. Cartea a fost recompensată cu numeroase distincții, s-a tradus în 36 de limbi și a fost ecranizată la Hollywood, cu Julianne Moore în rolul principal. Fragment din roman: "În afară de Maxine, relațiile lui Richard cu celelalte femei au durat aproape cam cât termenul de valabilitate la raft al unei cutii de lapte. Majoritatea l-au cunoscut după concerte, la petrecerile cu VIP-uri sau la strângerile de fonduri de caritate, impresionate și fascinate. Se îndrăgosteau tare și repede, fără să-i bage în seamă verighetă, pe vremea când era căsătorit. La început, îi tolerau și toanele și timpul dedicat pianului în defavoarea lor. Când îi vedeau pasiunea pentru muzica lui Brahms, Chopin și Liszt, și iubirea și devotamentul pentru pian, credeau că aceste înclinații sunt transferabile. Dar spre dezamăgirea tuturor, Richard nu a putut niciodată să iubească o femeie la fel de mult cum iubește pianul. Nici măcar pe Karina. Așa că, inevitabil, femeile se simțeau frustrate, singure și nemulțumite cu rolul lor de vioară a doua. Chiar a treia, dacă se gândeau că înaintea lor mai era și soția lui. La început, încercau din greu. Nu a funcționat niciodată. Nu știe de ce. Poate ființele umane au o limită de pasiune. O plăcintă are un număr limitat de felii. În cazul lui Richard, doar o firimitură de pasiune rămâne nealocată pianului. Iubește femeile, le apreciază la fel de mult ca orice bărbat, dar în final, acestea se agăță disperate de el. Iar el refuza să le ofere ceva. Măiestria lui de a cânta la pian le seduce. Dar după ce îi observă lipsa măiestriei ca bărbat, pleacă toate. Cufundat în negare, a început să se întâlnească că Maxine la două luni după ce a fost diagnosticat. Aceasta nu observă că el nu putea să-și ridice brațul drept deasupa cotului său că se așeză mereu în dreapta ei pentru a-i ține mâna cu mâna lui stânga. Poate că a bâlbâit câteva cuvinte în după-amiaza când a rămas fără energie, dar tocmai băuseră împreună două sticle dc vin. Apoi, într-o dimineață l-a prins plângând la pian, cu mâinile pe genunchi, și el i-a mărturisit tot. În loc să-l părăsească imediat, s-a implicat în problemele lui. Era convinsă că un acupuncturist îl poate salva. Dar oricât de multe ședințe de acupunctură, de ventuze simple sau cu flacăra ar face, nu ar fi suficiente pentru a-i împiedica mâna dreaptă să devină ca de lemn. Ea insistă, dar amândoi știau că efortul devenise nesincer. O reținea doar un sentlment de decență împletit cu vină. Situația nu era sănătoasă pentru niciunul dintre ei. Sexul devenise rapid și lipsit de imaginație. El începuse să-i fie frică de corpul lui. El devenise indiferent față de corpul ei. Se concentra doar asupra imperfecțiunilor. Ea era prea machiată. Și-i mirosea gura. Nu era destul de frumoasă, destul de interesantă, destul de provocatoare. Lista lui de nemulțumiri era la fel de lungă ca a ei. "
