Perspectiva lui Lucian Sârbu este în răspăr cu mentalitatea neoliberală dominantă, propagată la noi cu un aer triumfalist de parcă teza sfârșitului istoriei prin victoria democrației liberale a lui Fukuyama ar fi o certitudine indubitabilă.
La un sfert de secol de la debutul în volum cu Adevăr și democrație (Editura Paideia, București, 2001), Lucian Sârbu revine cu o nouă culegere de eseuri scrise la fel de limpede, critic, argumentat, pe un ton adesea colocvial. Precum știu mulți dintre cititorii săi, dat fiind că este foarte activ pe rețelele sociale, Lucian Sârbu are o viziune de stânga nu doar politică, ci și filozofic-existențială. Dacă în cartea de debut aceasta era doar schițată în reflecțiile legate de educația adulților, axată pe distincția dintre opresori și oprimați, sau în criticile punctuale la adresa neoliberalismului, în Perspectiva inversă ea este devoalată fără inhibiții, cu aplomb, ba chiar și cu o anumită radicalitate susținută însă de argumente din diverse domenii: filozofie, economie, psihologie, istorie. - Leonid Dragomir Dacă ar fi să aleg un singur titlu din Perspectiva inversă, o carte care, în paranteză fie spus, oferă cititorului avantajul stilului direct și al argumentării limpezi, acesta ar fi cu siguranță cel care mi-a dat și cel mai mult de gândit după parcurgerea lui: Ciclurile de 40 de ani ale istoriei României. Tema ciclurilor nu e nouă; s-a ocupat de ea și Kondratiev, dar aplicată asupra istoriei naționale tema devine cu atât mai captivantă, iar ciclurile de 40-45 de ani din istoria noastră recentă sunt ușor de conturat după ce Lucian Sârbu le arată trăsăturile comune, tendințele de fundal, vectorii de suprafață care le modelează, modul în care adoptăm și apoi abandonăm câte un hegemon de conjunctură. - Cristian Dogaru
