Carte

Pescuirea minunata

de Guy de Pourtales

Pescuirea minunata, Guy de Pourtales – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Pescuirea minunata – Guy de Pourtales

Guy de Pourtales (1881-1941) este unul dintre cei mai importanți scriitori elvețieni de limbă franceză. Născut la Berlin, și-a petrecut copilăria în Elveția, apoi a revenit în Germania pentru a urma studii muzicale la Universitatea din Bonn. Stabilit la Paris, în Primul Război Mondial s-a înrolat în armata franceză, unde a activat ca translator. Această pendulare între marile culturi europene (a și tradus în franceză câteva piese de Shakespeare) a făcut din el un cosmopolit, iar literatura sa, deși marcată de dragostea pentru Elveția, refuză provincialismul. A debutat în 1910 cu romanul La Cendre et la Flamme, apoi a continuat să publice atât volume de ficțiune cât și biografii ale unor mari muzicieni (dinte care cea a lui Berlioz a fost tradusă și în română). Cea mai cunoscută carte a sa este La Peche miraculeuse (1937), care i-a adus marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, a fost reeditată și tradusă în mai multe limbi, precum și ecranizată   În mare parte autobiografic, Pescuirea minunată este romanul unei epoci și al unei iubiri imposibile. Geneva începutului de secol este zguduită de declanșarea Primului Război Mondial, care va provoca prăbușirea vechii ordini sociale. În mijlocul acestui tablou istoric, un tânăr pianist dintr-o familie ruinată se îndrăgostește nebunește de o femeie obligată să se mărite cu un bărbat bogat. Prin acest vârtej al războiului, al muzicii și al dragostei, eroul va răzbate spre un nou început, asemeni lumii noi care se naște după conflagrație.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Pescuirea minunata?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Pescuirea minunata și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Pescuirea minunata

Cine a scris cartea Pescuirea minunata?

Pescuirea minunata a fost scrisă de Guy de Pourtales.

În ce an a apărut Pescuirea minunata?

Pescuirea minunata a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Pescuirea minunata?

Pescuirea minunata are 496 de pagini.

La ce editură a apărut Pescuirea minunata?

Pescuirea minunata a fost publicată la editura UNIVERS.

Care este cel mai mic preț pentru Pescuirea minunata?

Cel mai mic preț găsit acum este 42.4 lei.

Există Pescuirea minunata în format PDF?

Poți verifica Pescuirea minunata în format PDF.

Cărți scrise de Guy de Pourtales

Ai mai jos lista de cărți scrise de Guy de Pourtales. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.