Petale de sange - Ngugi Wa Thiong'o

 Traducere din limba engleză de Mihaela Negrilă   „Acesta este romanul african al secolului XX!” (Moses Isegawa)   În perioada de după cucerirea independenței Kenyei, uciderea învăluită în mister a trei dintre proprietarii unei fabrici de bere declanșează o investigație plină de suspans. Dincolo însă de această anchetă, poveștile celor patru suspecți recompun o frescă devastatoare a unei țări din Lumea a Treia și a unui popor care vede cum conducătorii săi l-au dezamăgit iarăși și iarăși. Publicat în 1977, romanul a avut un impact exploziv, guvernul kenyan dispunînd arestarea scriitorului fără să fie formulate acuzații clare. Incidentul a fost relatat de ziare din întreaga lume, încarcerarea lui Ngũgĩ wa Thiong’o stîrnind vii proteste din partea organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului, dar și a unor scriitori faimoși precum James Baldwin, Toni Morrison, Donald Barthelme, Harold Pinter și Margaret Drabble.   „O declarație politică năucitoare, un strigăt de disperare plin de durere, un roman senzațional.” (The Weekly Review)   „Un roman ambițios, acid, pasionant…” (The New Yorker)   „Decizia să‑ți sacrifici sau nu viața pentru popor e în inima ta. Jurămîntul e că apa cu care stropești capul omului la botez.” (Ngugi wa Thiong’o)      Fragment din romanul "Petale de sânge" de Ngugi Wa Thiong'o:       „— După ce am fost arestat, am fost dus în lagărul de detenție de la Mănyani. M-am aflat printre cei din ultimul grup eliberat. Era în ajunul independenței, așa că poți să-ți imaginezi că pentru mine a fost un moment plin de emoție, amintiri și speranța. Mi-am zis în sinea mea: De-ar fi aici Nding'uri și Ole Masai și toți ceilalți să vadă asta! Înflorirea încrederii... gloria încununată a unei lupte și rezistente colective. Lucrurile o să se schimbe de-acum. N-o să mai văd fața omului alb râzând de eforturile noastre. Și negustorul indian cu obscenitățile lui... Kumanyoko mwiwi... și el avea să dispară. Fabricile, plantațiile de ceai și cafea urmau să ne aparțină nouă. Poporului kenyan. Mi-am amintit de toți aceia care în fiecare zi puseseră bete în roate luptei noastre. Mi-am adus aminte de trădători - de aceia care lucraseră cu Henderson. Răzbunarea e a mea, a spus Domnul, însă mie nu-mi pasă - nu m-ar fi deranjat să-L ajut un pic la răzbunare, cel puțin să elimin paraziții... colaboratorii. De data asta, nu mă puteam abține să cânt cu speranța triumfătoare:     "Voi, trădători negri, purtători de sulițe,     Unde o să fugiți Când se vor întoarce vitejii țării     Trâmbițând gloria și victoria luptei noastre?     Nu ne-am temut de ploaie Nu ne-am temut de moarte     Nu ne-am temut de leul cel cumplit     Nu ne-am temut de frig și vânt     Nu ne-am temut de imperialiști     Căci am știut dintotdeauna:     Kenya este țara oamenilor negri."     Săptămâni și luni în șir după aceea am cântat întruna cântecul ăsta, așteptând cu nerăbdare.     Am așteptat reforma agrară și reîmpărțirea pământurilor.     Am așteptat un loc de muncă.     Am așteptat o statuie închinată lui Kîmathi, ca monument comemorativ pentru cei căzuți.     Am așteptat.     Mi-am zis în sinea mea: hai să vând jumătate de acru din singurul pe care-l aveam. Am făcut-o. Mi-am cumpărat un măgar și o cotigă. Am devenit un cărăuș al mărfurilor oamenilor în piață. Un măgar nu bea benzină sau kerosen.     Am mai așteptat.     Am auzit că se dădeau împrumuturi oamenilor ca să răscumpere fermele europenilor. N-am priceput de ce trebuia să cumpăr pământuri cumpărate deja de sângele poporului. M-am dus acolo totuși. Mi s-a spus: asta e Noua Kenye. Gata cu lucrurile gratis. Fără bani, nu poți să cumperi pământ, iar fără pământ și proprietăți, nu poți să obții un împrumut bancar să începi o afacere sau să cumperi pământ. Nu avea nici un sens. Căci atunci când luptam, le-am cerut noi să lupte doar acelora care aveau proprietăți?     Am zis - poate... poate... un plan de acțiune.     Am așteptat. M-am gândit: în regulă, o să amuțesc. O să surzesc. Am urmărit desfășurarea lucrurilor. Ce se întâmplă. Am văzut tensiunile crescânde dintre negri. Dintre o comunitate și alta. Dintre regiuni. Ba chiar dintre lanțurile muntoase. Dintre case. Și mi-am adus aminte de lupta noastră, de cântecele noastre - căci nu purtam eu amintirea în singurul meu picior? Am zis: de ce asta și asta și cealaltă între triburile noastre? Omul alb - n-o să râdă el acum până o să i se despice nasul în două, precum păduchelui din poveste?     Am zis: de ce această tăcere în legătură cu cei morți? De ce această tăcere în legătură cu mișcarea pentru cauza noastră?     Am zis: am să merg din birou în birou. Am să mă întorc la fabrică la care am lucrat pe vremuri. Tot ce voiam era un loc de muncă.     M-am dus la birou.     Ei bine, am zis: vreau doar un loc de muncă.     Și-au spus: un olog?     Am zis: un olog. Ce, el nu trebuie să mănânce?     S-au uitat unii la alții.     Au spus: cine are urechi de auzit să audă, cine are ochi de văzut să vadă.     Aceasta este Nouă Kenye.     Gata cu Lucrurile Gratis.     Mkono mtupu haulambwi!     Dacă vrei lucruri pe degeaba, du-te în Tanzania sau în China.     Am râs cu amărăciune. Fiindcă și ca să mergi în Tanzania sau China ți-ar trebui bani pentru biletul de autobuz.”