Un bob de grau

O poveste despre mituri, revoluție și dragoste în Africa secolului XX, spusă de un gigant al literaturii kenyene Considerat capodopera lui Ngugi wa Thiong’o, romanul Un bob de grîu urmărește destinele unui grup de săteni chiar înainte de proclamarea independenței Kenyei față de Imperiul Britanic, în 1963, după revolta Mau Mau. În centrul poveștii se află Mugo, un om bîntuit de un secret teribil. Personajele care-l înconjoară se află într-o strînsă legătură cu momentele importante prin care trece Kenya și, după cum o arată numele lor, sînt purtătoarele unor simboluri cu o mare încărcătură istorică: bătrînul Warui (rîul), care face legătura între marile etape din evoluția poporului; Gikonyo (buricul), în care ceilalți văd cordonul ombilical ce leagă generațiile între ele, și nevasta sa, Mumbi, numită astfel după mama simbolică a poporului gikuyu. Mugo însuși poartă numele unuia dintre cei mai venerați profeți ai comunității și este onorat în roman ca mîntuitor al poporului său. Pe măsură ce ni se dezvăluie destinele întortocheate ale sătenilor, într-o narațiune în care miturile se împletesc cu trimiteri la personaje istorice reale, sub ochii noștri ia naștere o poveste despre compromisuri inevitabile, prietenii trădate și iubiri puse la încercare. „Un bob de grîu, romanul în care istoria își aduce faptele la viață, este o carte născută din echilibru, cu resurse nebănuite, care confirmă cu asupra de măsură calitatea de scriitor a lui Ngugi wa Thiong’o.” (The Guardian) „Ngugi wa Thiong’o scrie cu pasiune despre fiecare formă sau culoare pe care o ia puterea.” (The Sunday Times) „Cînd scrii, ar trebui să auzi toate șoaptele, toate strigătele, toate vocile care plîng sau își spun dragostea, toate glasurile care-și urlă ura din negura trecutului.” (Ngugi wa Thiong’o) Fragment din romanul "Un bob de grâu" de Ngugi wa Thiong'o "Ca mulți alți europeni din Kenya, și Thompson avea o problemă cu animalele de companie, în special cu câinii. Cu un an în urmă, o dusese pe Margery la Nairobi să vadă Annie Get Your Gun, pusă în scenă la Teatrul Național de trupa City Players. Nu mai fusese niciodată la teatrul acela — pentru că acolo nu se întâmplă niciodată nimic cu adevărat -,mergea întotdeauna la Donovan Maule Theatre Club. Drumul de la Githima la Nairobi trecea prin zone rurale. Era foarte întuneric. Deodată, văzuse în lumina farurilor un câine care dădea să treacă drumul. Thompson ar fi putut să frâneze, să încetinească sau să claxoneze. Avea suficient timp și era îndeajuns de departe. Dar mersese înainte. Nu voia să omoare câinele și totuși știa că urma să intre în el. Era lipit de scaun — temându-se de inevitabil. Brusc, se auzise un urlet. Thompson își recăpătase forțele. Frânase, oprise mașina, deschisese ușa și coborâse, luând o lanternă de buzunar. Mersese câțiva metri în urmă; nu se vedea nici un câine pe nicăieri. Se uitase pe ambele părți ale drumului, dar nu văzuse nici urmă de câine — nici măcar o dâră de sânge. Totuși auzise bufnitura și urletul. Când se întorsese în mașină, o găsise pe Margery plângând încetișor. Și, spre surprinderea sa, și el tremura și nu o putuse liniști. - Poate că e sub mașină, zisese ea. Coborâse din nou și se uitase cu atenție sub mașină. Nu era nimic. Condusese mai departe întristat; se simțea ca și cum ar fi ucis un om. Retrăise toată scena care-i dădea fiori în momentul în care văzuse bullmastifful fugind către Karanja; incidentul îi era încă viu în minte când încerca să-i spună doctorului Lynd ce se întâmplase; dificultatea era să separe ce se întâmplase afară, pe iarbă — să-i spună doar asta de ceea ce se petrecuse în mintea lui. "