Cauți Cartea Petru Cercel PDF de Cristian Mosneanu? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Petru Cercel - Cristian Mosneanu

Petru Cercel de Cristian Moșneanu, este al cincilea volum al colecției de istorie a editurii Librex: Centenarul Mării Uniri. Colecția Centenarul Mării Uniri cuprinde 12 cărți, câte una în fiecare lună a Centenarului.   Frate mai mare al lui Mihai Viteazul, Petru Cercel a fost primul ambasador cultural al poporului român. Spirit enciclopedic, cunoscător a 14 limbi străine, el a făcut ca termenul de valah să fie cunoscut de către toată Europa ca fiind ceea ce a reprezentat cu adevărat în istorie: denumirea tuturor românilor din cele trei principate precum și din afara lor. Cu alte cuvinte, Petru Cercel, intelectual, scriitor și iubitor al artelor, a fost cel mai de seamă “os de domn din Basarabi” ce i-a reprezentat cu mândrie pe români peste tot pe unde a umblat prin lume.   “Excelența sa este sănătoasă și voioasă și foarte atentă și zeloasă pentru cultul divin. Face bună dreptate, nu stă niciodată în inacțiune, își împarte timpul cu sârguincioasă măsură, păstrează un stil, o ordine demnă de el, își cârmuiește și conduce statul cu atâta socotință și modestie, încât se miră oricine. Nu cedează nici la frig, nici la căldură, nici la foame, nici la sete, nici la orice alt neajuns, ci ține divan în fiece zi în mod obișnuit până la amiază și adeseori și după aceea, ascultând cu bunătate și pe săraci întocmai ca pe bogați, însă iubește și ocrotește mult sărăcimea și nu îngăduie să i se facă vreo împovărare sau orice fel de împilare. Acest domn nu numai că e iubit, dar chiar adorat de popor căci se vede clar că ei îl adoră și îl privesc ca pe un zeu venit pe pământ...” (Francesco Vincenți către Germigny, ambasadorul francez la Istanbul)

Cauți Petru Cercel în format PDF? Gândește-te la Cristian Mosneanu.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Cristian Mosneanu a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Cristian Mosneanu a investit-o în Petru Cercel.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Petru Cercel

Cine a scris cartea Petru Cercel?

Petru Cercel a fost scrisă de Cristian Mosneanu.

Câte pagini are Petru Cercel?

Petru Cercel are 218 de pagini.

Unde găsesc Petru Cercel în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Petru Cercel?

Compară prețurile pe pagina cărții Petru Cercel sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Cristian Mosneanu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Cristian Mosneanu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.