Cartea Pisicile Razboinice Vol.10: Stralucirea stelelor PDF

Pisicile Războinice – Noua profeție. Cartea a X-a: Strălucirea stelelor Un nou teritoriu, un nou început pentru Pisicile Războinice Cartea a X-a surprinde aventurile prin care trec clanurile de pisici după sosirea în pădurea de pe malul lacului, iar fanii seriei sunt invitați să descopere alături de personajele preferate pericolele ascunse ale unei lumi necunoscute. Seria NOUĂ PROFEȚIE urmărește destinul celei mai tinere generații de războinici, urmașii eroilor din primele șase cărți. Două-Picioare – așa cum sunt supranumiți oamenii – au devastat pădurea care le fusese casa vreme îndelungată, doborând și ultimul stejar. Pisicile au fost nevoite să abandoneze cărările pe care umblaseră atât de mult timp. După o lungă și istovitoare călătorie, a sosit și momentul pentru replică mult așteptată: „Acesta este locul”. O rază de speranță a strălucit atunci în ochii pisicilor care s-au adunat una câte una în jurul apei, până când vâlceaua s-a umplut de siluetele lor zvelte. Locul ales este un iaz de forma lunii pline, înconjurat de dealuri împădurite și de povârnișuri stâncoase. Aici, toate clanurile vor găsi de mâncare, chiar și iarna. Trebuie doar să învețe să vâneze în acest ținut, prinzând peste din lac sau căutându-și prada pe dealuri și în apropierea apei. Noul teritoriu va deveni însă cu adevărat casa lor numai atunci când vor găsi o nouă Piatră a Lunii, un loc de întâlnire cu spiritele strămoșilor războinici. Mai mult ca niciodată, pisicile războinice au nevoie de călăuzirea Clanului Stelelor. Dar, în timp ce majoritatea așteaptă primul semn din partea strămoșilor atotștiutori, unii dintre războinici țes planuri sinistre. Conflictele violente le vor pune din nou la încercare curajul și credința. Practic, primejdiile din pădurea de pe malul lacului nu sunt nici pe departe la fel de sumbre precum amenințările care izvorăsc chiar din mijlocul clanurilor. Adevărul grav și profund este că problemele din interior reprezintă cel mai mare pericol... Aceste volume au apărut pe lista „New York Times” a celor mai vândute cărți și au fost nominalizate pentru o multitudine de premii literare.     Fragment din romanul "Pisicile Războinice", volumul 10: Strălucirea stelelor de Erin Hunter:       "Gheara de Mărăcine încerca să pară cât mai neutru, dar nu-și putea reține un sentiment de invidie. Locul acela era perfect pentru Clanul Râului, dar s-ar fi potrivit și pentru Clanul Tunetului. Bine, poate că nu prinseseră peste în pădure, dar puteau învăța și, oricum, acolo creșteau suficienți copaci pentru a le oferi și pradă cu blană. Gheara de Mărăcine nu voia să spună nimic în clipa aceea, pentru că ar fi supărat-o pe Picior de Ceață , dar nu puteau lua o decizie finală înainte de a vedea întreg teritoriul.     — Dacă avem noroc, vom găsi ceva potrivit pentru toată lumea, a mieunat el ferm.     Picior de Ceață s-a întors repede, cu coada pe sus și cu ochii strălucind de satisfacție.     — Am văzut destul deocamdată, a mieunat ea. Ne-am putea stabili tabăra aici, cu siguranță. Să mergem în continuare, să vedem dacă găsim ceva și pentru clanurile voastre.     Încercând să nu se simtă iritat de îngâmfarea cu care le vorbise, ca și cum le-ar fi făcut o mare favoare mergând cu ei chiar și după ce Clanul Răului își găsise casa perfectă, Gheara de Mărăcine a condus patrula, pentru a i se alătura pe cealaltă parte a pârâului. S-au îndreptat apoi către lac, trecând de locul în care se opriseră pentru a prinde pește, și au ieșit dintre copaci într-un loc deschis care se întin-dea până pe mal. Nu departe se găsea jumătatea de pod a Doua-Picioare, iar acum, că erau mai aproape, Gheara de Mărăcine a simțit un miros vag, dar cunoscut.     — Este o Cale a Tunetului în apropiere! a sâsâit el.      Blană de pe umeri i s-a zburlit și sângele i-a înghețat când și-a amintit de monștrii Două-Picioare care trecuseră prin pădure, rupând copacii din pământ și lăsând în urma lor un peisaj de nerecunoscut, doar noroi și șanțuri. Oare Două-Picioare și monștrii lor aveau să-i alunge și din acest loc?     Lângă el, Zbor de Veveriță stătea cu labele încordate pe pământ și cu blană ridicată, ca și cum și ea își vedea iar casa distrusă.     — Nu am auzit niciun monstru, a mieunat cu calm Picior de Ceață. Să mergem să ne uităm.     A făcut un pas înainte, însă când a privit înapoi și-a dat seama că nimeni nu o urmă.     —  Uitați, a continuat ea, am locuit lângă vechea Cale a Tunetului pentru multe anotimpuri, iar monștrii nu au rănit nicio pisică, atât timp cât am fost atenți. Aceasta este deja mai liniștită – n-am auzit niciun monstru toată ziua. N-are rost să vă pierdeți așa cu firea. Haideți!     Gheara de Mărăcine s-a scuturat. Era un pic supărat pe el însuși că a înghețat la primul semn de pericol, lăsând-o pe Picior de Ceața să preia conducerea patrulei. A pășit cu atenție, iar ceilalți s-au strâns în jurul său. Mirosul de Cale a Tunetului s-a întețit și în scurtă vreme au văzut suprafața neagră și tare, care se unduia prin iarbă ca un șarpe. Era mult mai îngustă decât Calea Tunetului lângă care locuiseră ei și, după cum spusese și Picior de Ceață, nu erau monștri care să circule de colo-colo.”