Poezia bacoviană poate fi materialul prin excelență pentru o lecție despre relația dintre realitate și transfigurare, dintre mimesis și reprezentare. Bacovia aplică o teatralizare savantă nu doar suferinței și sentimentului tragic, ci și lumii, în desfășurarea ei aparentă. El denaturează realul, proiectează pe canavaua acestuia peisajul interior al eului și sentimentul dominant al dezolării. Lumea poate fi un cimitir, peisajul — un tablou al morții, psihicul — un ecran al evanescențelor terifiante, mediul social — un teatru al permanenței săracii și nefericiri. Totul funcționează ca un tot, se iese din depresie pentru a se intra în altă variantă a ei. Iar relația dintre interior și exterior nu face decât să adâncească sentimentul de insecuritate dă care e dominat subiectul. - Dinu FLAMAND
