Poemele Anei

Poemele Anei este o carte de excepție, îndelung construită, tratând o mare temă într-un mod aproape monografic, surprinzătoare prin diversitatea de valori, prin dinamica mijloacelor folosite și prin semantismul bogat, prin fluxul liric debordant, conferind poeziei lui Mircea Petean o dimensiune nouă, a iubirii predestinate, mai presus de viață și de moarte. - Paul Aretzu   Poemele Anei, constituie o parte cu totul remarcabilă în evoluția poeziei lui Mircea Petean. Încetul cu încetul poemele reușesc să prefigureze liniar și auster chipul lăuntric decantat prin iubire, chipul de care nu ostenim să ne apropiem mereu, însă pe care nicicum nu-l vom putea întrezări în această viață: este chipul dinaintea recluziunii în timp. Versurile înscriu o epură parcă liturgică înspre finalul cărții, care poartă de altfel și un titlu inspirat: Poemele Anei. După grația unei asemenea „aflări” a iubirii, nu se mai poate scrie că înainte, pentru că ea creează o stare, o decantare de balast întru instaurarea treptată a unei alte Iubiri, una care nu cunoaște caducitatea, o stare dinspre care compasiunea și comuniunea vor prefigura orice rostire, ba mai mult: orice tăcere fertilă. O stare care obligă la renunțare spre a înlesni sunetul propriu, genuin, sound-ul, care doar el poate înscrie o împlinire. Să-i acordăm așadar poetului rostirea din urmă, una care devine emblematică în acest sens: iubirea leagă ceea ce nici moartea nu dezleagă. - Andrei Zanca