Carte

Poezii alese

de Vasile Alecsandri

Poezii alese, Vasile Alecsandri – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Poezii alese – Vasile Alecsandri

Plasată în colecția "Clasici români", cartea de față se alătură celorlalte, în care se valorifică potențialul creativ al poporului român prin reprezentați de seamă. Prin cuvântul clasic se poate înțelege clasicismul ca și curent literar, dar și o valoare perenă ce străbate timpul și care, prin repetiție constantă, se păstrează în conștiința unei comunități. Desfășurarea existenței în cercul strâmt între viață și moarte păstrează conștiința trează unui popor, a unei națiuni în concertul culturii universale. Colecția "Clasici români" nu face altceva decât să reînvie câteva dintre cele mai importante creații artistice ale celor ce au plasat valorile naționale în context universal și să refacă astfel geneza și moartea, pentru a se păstra vie viața spirituală. Volumul "Poezii alese" semnate de Vasile Alecsandri, prin structura lui, cuprinde grupajele de poezii intitulate pe rând "Pasteluri", "Doine", "Margaritarele", "Legende", "Legende noua", "Ostasii noștri", "Varia", "Suvenire", "Postume", grupand 55 de texte poetice. De asemenea, cartea cuprinde repere biobibliografice, unde sunt evidențiate câteva dintre cele mai importante momente ale vieții și creației lui Vasile Alecsandri. Grafică este în acord cu întreg conținutul cărții, descoperindu-se cu fiecare pagină migală și talentul de artizan al poetului, care străbat timpul și reușesc să-l învingă. "După vârsta de 40 de ani, când începu să simtă cu tărie voluptatea trândăviei, Alecsandri începe să dea în «Pasteluri» o poezie nouă, în care tehnica picturală predomină. Luate în total pastelurile reprezintă o lirică a liniștii și a fericirii rurale, un horațianism. Pentru întâia oară se cântă la noi intimitatea recluziunea poetului, meditația la masa de scris, fantasmele desprinzându-se din fumul țigării, somnolarea în fața sobei cu cățelușul în poală (...)" G. CĂLINESCU

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Poezii alese?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Poezii alese și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Poezii alese

Cine a scris cartea Poezii alese?

Poezii alese a fost scrisă de Vasile Alecsandri.

În ce an a apărut Poezii alese?

Poezii alese a apărut în anul 2013. Vezi și topul de cărți din 2013.

Câte pagini are Poezii alese?

Poezii alese are 160 de pagini.

La ce editură a apărut Poezii alese?

Poezii alese a fost publicată la editura ANDREAS.

Există Poezii alese în format PDF?

Poți verifica Poezii alese în format PDF.

Cărți scrise de Vasile Alecsandri

Ai mai jos lista de cărți scrise de Vasile Alecsandri. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.