Teatru. Ed. 2016

     "Se poate spune, fără exagerare, că, în biruirea greutăților de început ale teatrului românesc și în dezvoltarea sa de-a lungul unei jumătăți de veac, contribuția lui Alecsandri a fost hotărâtoare. El a dat limbii cursivitate și, firesc, a reușit, pentru întâia oară până la Caragiale, să restituie senzația vorbirii autentice a oamenilor, potrivit cu starea socială și profesiunea lor, să caracterizeze prin dialog. Pe tărâmul construcției, a experimentat o mare diversitate de genuri și forme teatrale..." (G.C. NICOLESCU)     Cuprins: Chirița în Iași sau Două fete s-o neneacă • Chirița în Provinție • Despot-Vodă • Postfață • Tabel cronologic • Aprecieri critice    Fragment din volum:       “BÂRZOI: Înțelegi, cucoană, de ce mă aflu aici în Ieși, pe la ceasul aista, în loc de a horai boierește la moșie... după obicei?...     CHIRIȚA (tulburată): În... ta... leg. (În parte.) Îmi vine ieșin la inimă.     BÂRZOI: Potrivit răvașului ce ți-am scris din 15 a următoarei, anul 1844, am venit să te umflu din Ieși, cu nepus în masă... Hai.... ca Brustur și Cociurla ne așteaptă cu preoții...     CHIRIȚA: Brustur și Cociurlă!... scăpătății ceia?... niște răzăși!.... Nu ți-i greu să vorbești, frate?     BÂRZOI: Ian tacă-ți gura cu fleacuri de-aiste... auzi cuvinte!... scăpătați!... răzeși!... da noi ce suntem? împărați cu steaua-n frunte?... scoborâți cu harzobul din cer?...     CHIRIȚA: Harzob sau nehârzob... nu știu... dar cât pentru familia lui Brustur și Cociurlă...  mă închin cu plecăciune... răzăși și altă nimică.     BÂRZOI: Cucoana Chiriță... să știi d-ta că răzeșii din ziua de astăzi au fost cele mai mari familii în vremea veche. Ei au apărat țara și au scăpat-o cu pieptul lor din mâna dușmanilor, pentru că pe atunci tot romanul era viteaz și tot viteazul era boier... boierit pe câmpul războiului în fața Patriei întregi!     CHIRIȚA: Ei! iar ai să începi cu litopisitu.... Mă rog, ajungă-ți...     BÂRZOI: În sfârșit... vorba multă, sărăcie!... Brustur și Cociurlă sunt feciori de oameni cu moșioarele lor, cu bănișorii lor...     CHIRIȚA: Cu vitișoarele lor... le știu...     BÂRZOI: Gospodari buni și nedatori cu nimic nimănui... înțeleșu-m-ai, cucoana?... nu-s datori nici c-o lețcaie, pentru că nu-și ridică nasul mai sus decât se cuvine... ca de-alde d-ta, care vrei să te-nalți ca ciocârlia... și vii pin Ieși, cale de zece poște, ca să-ți faci fetele de râsul lumii... și ca să le găsești bărbați ca de-alde BONDICI și PUNGESCU... niște țârâie-brâu, ce sorb zestrele cu lingura...     PUNGESCU (lui BONDICI): Aoleo! ne-a pocnitară în pălărie.     BONDICI (asemene): Ghiuju dracului!...”