Poezii, pasteluri si legende

Poet, prozator și dramaturg  (n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mircești, județul Iași). Provine dintr-o familie boierească de curînd ridicată la o poziție de oarecare însemnătate; fiu al medelnicerului Vasile Alecsandri (ajuns mai tîrziu vornic) și al Elenei. A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vidă și la pensionul francez al lui Cusnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi și M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova și Muntenia, se numără printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri. Deputat și ministru în mai multe rînduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheți, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în Calendar pentru poporul românesc. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără scepticism, dar și fără exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre o senină clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și proza memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului.