Portrete si restituiri literare

Florea Firan este, de bune decenii, atât promotorul figurilor luminoase din literele mai ales oltene, fiecare prezentată cu o suită logic organizată de biografeme din care derivă cărțile ca atare, cât și cel care coagulează staturile și ecourile lor în sinteze care funcționează simultan ca instrumente de lucru, ca „frumoasă și [...] de folos în toată viața omului zăbavă", vorba pateticului cronicar. Portretistica realizată de Florea Firan, pe lângă fluența abordării și grija pentru racordarea premiselor la secvențele de final interpretativ, ilustrează și un polemism subreptice. Cum puzderie de tineri, mai mult sau mai puțin „furioși", doresc să escaladeze treptele gloriei culturale, în regim turbo, profesorul universitar craiovean vine, fără admonestări directe ori încruntate gesturi ex cathedra, cu o lecție de amintire, al cărei ax, deopotrivă filosofic și pedagogic, rezidă în evidențierea devenirii cuiva. Portretele, în integralitatea lor, propun, mai întâi, un repertoriu de formatori ai respectivelor personalități în faza lor emergentă, iar apoi o etapizare din care răzbate ideea de muncă susținută, eventual de suferință și sacrificiu, cu detalii speciale în situația emigranților (printre care Nina Cassian, Al. Ciorănescu, Andrei Codrescu, Virgil Ierunca, Dumitru Radu Popa, Petru Dumitriu, plus atâția alții, de asemenea importanți...). Ne reîntâlnim și cu intelectuali tutelari dintr-o generație admirată, dar și controversată, nu numai la noi: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Sunt destule consemnări de vieți aici, a vol d'oiseau, din care simți, distinct, cum corpul suferă și mintea strigă. Unele destine, începute în regim democratic și umbrite de adaptări la totalitarism, ne îndeamnă să punem o întrebare dintre cele mai banale, aparent, și totuși dintre cele mai tulburătoare: ce contează că mă confesez, dacă nu îmi pare rău? Ansamblul se dovedește, însă, cât se poate de instructiv... Florea Firan a reușit să "împace" construcția cu fragmentul, iar asta știe orice interpretant că nu e deloc lesnicios, că a îmbină intransigența cu bună credință sună a ceva la îndemână, dar se dovedește o probă teribilă, atunci când elaborezi textul ca atare, după cum este, de asemenea, o dificultate reală să explici că opera nu e neapărat ce vrea autorul ei. Peste tot observăm calmul și tactul arhitectului domic de a lăsa o moștenire cu solizi contraforți, nu o adiționare de tomuri cu picioare de lut. Meritul - în mod clar, doar unul dintre ele! - lui Florea Firan consistă în atitudinea sa de comentator, una care îmbogățește profiluri literare, fără a le împodobi inutil și matrițează chipuri expresive apte să persiste în urmașii profesori sau în progeniturile lor cu simț estetic sau respectuos identitar. Ceea ce nu este deloc puțin, iar cei care au montat pietre pentru templul accesului la literatura română, precum Florea Firan, ar merita, ei înșiși, măcar o pietricică pentru a lăuda o instanță edificantă în mijlocul unui popor care se obișnuiește cu greu, cum vedem, să-și respecte valorile. - Gabriel Coșoveanu