Pot merge si singur si alte povesti de dragoste - Adolf Muschg

"... ia spune, bărbatul tău nu te întreabă unde îți petreci după-amiezile? După-masă obișnuiește să scrie la tratatul lui despre gelozie, am spus." Pot merge și singur nu ne vorbește despre relațiile romantice și fericite, ci despre dependență și lipsa de libertate ce se pot naște între partenerii de viață, despre distanțarea voită și intimitatea răuvoitoare a iubirii. Dar poveștile acestei cărți sunt totuși istorii despre înțelegere și înțelepciune, care ilustrează o împăcare cu viață și cu soarta. Adolf Muschg s-a născut în 1934 la Zallikon și trăiește la Zurich. Opera sa a primit numeroase distincții, printre altele, premiul Hermann Hesse și premiul Grimmelshausen. Am căutat, zilele trecute, să îmi fac singur o surpriză, în spiritul colecției Cartea de pe Noptieră de care am mai vorbit: adică o carte care să mă cucerească repede, fără fason, fără introduceri politicoase, fără ceaiuri dansante tergiversante. Pe baza vechiului ritual ludic pe care îl mai practicasem din când în când, știam că, pentru a pregăti o asemenea experiență, trebuia să mă plimb prin fața rafturilor un timp rezonabil, fără să știu exact ce caut și să fiu cu ochii în patru. Ideea era să găsesc totuși o carte (preferabil de buzunar și desigur nu foarte groașă – mă interesa mai degrabă o aventură… de o noapte) pe care să o duc acasă în deplin mister, în deplină necunoștință de cauză, fără să fi parcurs textul de pe copertă a patra, fără să fi explorat în vreun fel biografia și notorietatea autorului. Esențial era, de asemenea, să nu mă opresc nici la noutățile atât de tentante (și mereu copleșitoare- niciodată nu voi putea ține pasul cu ele) și nici la numele rezonanțe ale literaturii care să mă predispună la prea multă anticipație. Trebuia să trec peste aparențe, să sap poate după volume de mult uitate în adâncul rafturilor, din colecțîi poate mai puțîn cunoscute, pentru a pătrunde în zona misterioasă de unde știam că pot răsări surprizele plăcute. Întâmplarea a făcut să mă găsesc lângă raftul Editurii Rao, acolo unde, cercetând adânc puzderia de romane mai vechi sau mai noi, am dat peste o colecție care nu îmi era foarte familiară: Rao Contemporan. Cartea pe care o țineam în mână era semnată de Adolf Muschg, un scriitor elvețian despre care nu știam nimic, și părea a fi potrivit de subțire pentru a fi dată gata într-o seară, cel mult două. Aveam de a face cu o colecție de povestiri care părea să-l aibă pe acel „vino încoa”- de la coperta scrisă cu un corp de literă simpatic, la titlul pe undeva frapant: Pot merge și singur și alte povestiri de dragoste (ce asociere ironică s-ar putea remarca- între mersul solitar, autonom și iubire…) și desigur până la imaginea de pe copertă: o felină îndrăzneață, triumfantă, o încarnare desăvârșită a independenței. Da, găsisem candidata perfectă, agenda de lectură era asigurată. Eram totuși puțîn neliniștit, ținând cont că urma să parcurg proză scurtă, un gen care adesea am remarcat că se expune la cel puțîn două riscuri: fie prozele rămân pe alocuri subdezvoltate narativ și îți lasă senzația de neîncheiat sau chiar neinteligibil, fie îți lasă un gust amar, sfârșind nerealist de abrupt și simplifactor (asta când nu recurg la trucul evadării în fantastic sau sentimental). Construite, nu întotdeauna explicit, în perimetrul intrigilor amoroase, povestirile lui Muschg reușesc însă să surprindă și să nu îți dea senzațiile amintite mai sus, atâta timp cât te fac părtaș la experiențe poate atât de familiare și de obișnuite în esență, asociate însă unor perspective destul de inedite: e vorba de personaje care aleg să trăiască momentele cele mai intense din viață chiar înainte de moarte (după ce au aflat că suferă de boli incurabile) sau chiar când acele momente echivalează cu o condamnare la moarte (un soldat care alege să își reîntâlnească profesoara de franceză neglijându-și misiunea militară). Mai toate povestirile îmbracă un aer confesiv, evocator, sunt prezentate la persoana I și se elaborează din perspectiva unor protagoniști aparent pierduți, ajunși într-o fundătură a propriilor existențe. Aceste povestiri însă, așa cum veți descoperi, nu rețîn până la final un aer prea întunecat, ci par să se lumineze pe alocuri, pe măsură ce lectura avansează, mai ales ca personajele, în ciuda parcursului biografic adesea zbuciumat dau încă o șansă căutării intimității, a unor scurte momente de fericire (indiferent dacă le află sau nu și indiferent cu ce costuri). Ar fi păcat să răpesc mai mult din aerul misterios al volumului care mie mi-a făcut atât de bine (atât înainte, cât și în timpul lecturii). Am să mai adaug doar că Muschg preferă pe alocuri să lase chiar și fantasticul să se strecoare, imprevizibil și discret (cam ca pisica de pe copertă cărții) în narațiunile sale, fapt care încheagă de minune experiența de lectura. Sper să aveți parte și voi de o surpriză la fel de plăcută cum a fost pentru mine, de data aceasta marcă… Rao Contemporan (o marcă pe care o voi ține bine minte, pe viitor). POT MERGE ȘI SINGUR ȘI ALTE POVESTIRI DE DRAGOSTE – Adolf Muschg – Editura Rao, 2008 Sever Gulea pentru blog.libris.ro