Povestea unui omulet din clasa a IV-a

    Romanul lui Judy Blume, una dintre cele mai citite cărți pentru copii din toate timpurile, este o poveste înduioșătoare și plină de umor despre încercările lui Peter de a-și găsi locul într-o familie în care fratele mai mic ocupă tot spațiul.     Oare cum te simți la 9 ani, cu o țestoasă simpatică și un frate mic și zăpăcit, asupra căruia se îndreaptă toată atenția celor din jur?     Peter privește cu uimire cum Colțunas, micul „monstru“ care distruge tot ce atinge, stârnește admirație, pe când el e tratat cu indiferență de toată lumea      Fragment din volum:       “Am promis că nu-i mai spun niciodată lui frate-meu Colț. Dar în secret, de fiecare dată când mă uitam la el, îmi ziceam: „Fratele meu, Colț Hatcher." Nimeni nu-mi poate interzice să mă gândesc la ceva anume. Nu poate să-mi controleze nimeni gândurile.     Colțunaș face trei ani. Mama a zis că ar trebui să dăm o petrecere la care să vină prietenii lui. Se joacă împreună cu alți trei copii care locuiesc în bloc: Jennie, Ralph și Sam. Mama i-a invitat la petrecerea lui Colțunas. Bunica a zis că vine să ne ajute. Tata nu putea. În sâmbăta aceea avea o întâlnire de afaceri. Am vrut să merg la Jimmy Fargo, dar mama a zis că are nevoie de mine ca să-i supraveghez pe pici. Petrecerea urma să țină de la unu până la două și jumătate.     - E vorba doar de o oră și jumătate, mi-a amintit mama. Nu-i așa mult, nu-i așa, Peter?      - Încă nu știu, i-am zis. Întreabă-mă mai târziu.     Masa din bucătărie era aranjată pentru petrecere, cu fața de masă, șervetele, farfurii și pahare de hârtie asortate. Toate imprimate cu Superman.     Chiar înainte de petrecere, bunica a încercat să-l îmbrace pe Colțunaș în costumașul lui cel nou. Dar el a făcut mare tărăboi pe chestia asta.      - Nu costum! Nu costum! NU... NU... NU!     Mama a încercat să-l convingă:     - E ziua ta de naștere, Colțunel. O să vină toți prietenii tăi. Vrei să arăți ca un băiat mare, nu-i așa?     În timp ce vorbea cu el, a reușit să-i pună bluza și pantalonii. Dar n-a lăsat-o să-i pună pantofii. A dat din picioare și a făcut-o pe nebunul până când mama și bunica s-au umplut de vânătăi. Până la urmă, au decis că, de vreme ce purta costumul, nu mai conta ce are în picioare. Așa că a rămas încălțat în papucii de casă.”