Cuprins:
Gândacul de aur sau de ce câinele urăște pisica
Clopotul uriaș
Ciudata poveste a doctorului Câine
Cum a început legatul picioarelor
Peștele care vorbea
Bambus și broasca țestoasă
Gâscanul nebun și tigrul de pădure
Tigrul care dădea din cap
Prințesa Kwan-yin
Cei doi saltimbanci
Fragment din carte:
"Bambus și broasca țestoasă
Un grup de oameni vizitau Hși Ling. Tocmai trecuseră pe Sfântul Drum printre animalele uriașe de piatră, când Bambus, un băiețel de doisprezece ani, fiul unui paznic, a ieșit din casa tatălui său să îi vadă pe mandarini cum trec. Așa o paradă de oameni măreți nu mai văzuse până atunci nici măcar în zilele de sărbătoare. Erau zece lectici, cu purtători îmbrăcați în culori aprinse, zece umbrele roșii cu mânere lungi, fiecare dusă înaintea mândrului ei purtător și un șir lung de călăreți.
După ce acest alai a trecut de el, Bambus era gata să plângă că nu putea alerga după pelerini în vreme ce ei mergeau de la un templu la altul și de la un mormânt la altul. Dar – vai! - tatăl lui îi poruncise să nu meargă niciodată în urma pelerinilor.
Dacă faci așa, îi spusese el, și dacă ești un cerșetor, atunci și tatăl tău este la fel. Nimeni nu vrea cerșetori pe lângă mormintele regești.
Așa că Bambus nu avusese niciodată plăcerea de a-i urma pe cei bogați. De multe ori se întorsese la bordeiul micuț de pământ, cu inima aproape sfâșiată că își vedea tovarășii de joacă alergând, plini de veselie, în urma lecticilor.
În ziua în care începe această povestire, chiar când ultimul călăreț dispăruse printre cedri, Bambus s-a uitat în sus spre una din clădirile mai mici ale templului, a cărei paznic era tatăl lui. Era casa în care oaspeții tocmai fuseseră poftiți. Îl înșela cumva privirea? Nu, ușile mari de fier fuseseră uitate din grabă și ele stăteau larg deschise, îmbiindu-l parcă să intre.
Încântat, el s-a grăbit spre templu. De câte ori își apăsase capul de grații și se uitase în încăperea întunecoasă, voind și nădăjduind că într-o zi să poată intra! Și cu toate acestea, niciodată nu i se dăduse voie. Aproape în fiecare zi de când fusese doar un tanc privise la coloana înaltă de piatră, sau tăblița, acoperită cu scrieri în chineză, care stătea în mijlocul încăperii, ajungând aproape până la acoperiș. Dar cu o și mai mare uimire, ochii i-au căzut pe țestoasa uriașă de dedesubt, pe al cărei spate stătea tăblița. Multe astfel de coloane se pot vedea în China, multe astfel de țestoase își poartă poverile de piatră, dar aceasta era singura pe care Bambus o văzuse vreodată. Nu ieșise niciodată din pădurea Hși Ling și, bineînțeles, știa foarte puține despre lumea de dincolo de ea.
Nu e de mirare că țestoasă și coloana îl uimiseră mereu. Îi ceruse tatălui său să îi lămurească taina.
— De ce este o țestoasă? De ce nu un leu sau un elefant?
Pentru că văzuse statui de piatră ale acestor animale în parc și le găsise mult mai potrivite decât pe prietena lui, țestoasă, să ducă poveri pe umerii lor.
— Păi, asta e obiceiul, îi răspunsese tatăl lui - răspunsul dat mereu când Bambus punea o întrebare, „asta e obiceiul".
Băiatul încercase să își închipuie cum stătea treaba, dar nu fusese niciodată sigur că avea dreptate, dar acum, bucuria bucuriilor, urma să intre chiar în încăperea unde era țestoasă. Sigur, odată ajuns înăuntru, va putea găsi răspunsul la această mare taină a copilăriei lui. "
