Carte

Primul pas către istorie

de Gica Manole

Primul pas către istorie, Gica Manole – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Primul pas către istorie – Gica Manole

Pentru mine, la acel sfârșit de lună iunie 1972, Iașiul era tot atât de necunoscut ca și Parisul! Îmi tremura sufletul de emoție, neliniște, curiozitate la gândul că voi pleca la Iași, în vederea susținerii examenului de admitere la facultate. Temeri, griji, emoții! Cum spuneam, înainte de a pleca la Iași, eram nevoit să-mi întocmesc dosarul personal de facultate, în care, pe lângă Diploma de studii, copie certificat de naștere, copie de buletin, trebuia să fac și un dosar medical care să cuprindă diferite analize medicale (examen sânge, radiografie plămâni etc.). După câteva zile de umblat la Dorohoi, la instituțiile cu profil medical, am întocmit și acest dificil dosar. Cu dosarul realizat, am stat câteva zile la Tătărășeni să-mi trag sufletul. - Gică Manole

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Primul pas către istorie?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Primul pas către istorie și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Primul pas către istorie

Cine a scris cartea Primul pas către istorie?

Primul pas către istorie a fost scrisă de Gica Manole.

În ce an a apărut Primul pas către istorie?

Primul pas către istorie a apărut în anul 2025. Vezi și topul de cărți din 2025.

Câte pagini are Primul pas către istorie?

Primul pas către istorie are 80 de pagini.

La ce editură a apărut Primul pas către istorie?

Primul pas către istorie a fost publicată la editura CARTEA ROMANEASCA EDUCATIONAL.

Care este cel mai mic preț pentru Primul pas către istorie?

Cel mai mic preț găsit acum este 36 lei.

Există Primul pas către istorie în format PDF?

Poți verifica Primul pas către istorie în format PDF.

Cărți scrise de Gica Manole

Ai mai jos lista de cărți scrise de Gica Manole. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.