Printese necuviincioase

Prințese necuviincioase. Povestiri istorice adevărate fără final fericit Crezi că știi totul despre prințese? Ai citit poveștile fraților Grimm, te-ai uitat la desenele animate Disney și te-ai bucurat când ai aflat că au trăit fericite până la adânci bătrâneți? Viețile adevăratelor prințese nu seamănă însă cu nimic din toate acestea. Desigur, multe dintre ele au fost grațioase și binevoitoare cu supușii, dar la fel de multe au fost nemiloase în dorința lor de putere și toate au ținut ascunse de ochii lumii secrete murdare. Prințesa Stephanie von Hohenlohe a fost o spioană nazistă. Elisabeta, împărăteasa Austriei, dormea cu o mască de față făcută din carne crudă de vițel. Prințesa Olga din Kiev a ucis mii de bărbați, iar prințesa Răni Lakshmibai conducea soldații pe câmpul de luptă ținându-și copilul legat de ea. Prințese necuviincioase conține minibiografii ale tuturor acestor prințese și ale multor altora. Fragment din cartea "Prințese necuviincioase" de Linda Rodriguez McRobbie: "Deși Sikelgaita ar fi putut deveni un pion oarecare în manevrele politice ale familiei, apoi ale soțului ei, nu s-a întâmplat acest lucru. De fapt, a fost atât de grozavă, încât a meritat ca o sută de ani mai târziu să apară în consemnările unei fete regești dintr-un imperiu rival. Conform Anei Comnena, istoric și prințesa bizantină din secolul al XII-lea, Sikelgaita a dezaprobat campania normanzilor împotriva bizantinilor din 1081. Robert ocupase deja o mare parte din sudul Italiei, inclusiv Salerno, iar Sikelgâița a încercat să-l convingă să nu-și forțeze norocul cu superputerea învecinată. Dar, după ce Robert a hotărât să-i ignore sfaturile, Sikelgaita a decis să facă mai mult decât îi cerea datoria de soție. îmbrăcând armura („avea cu adevărat o statură impresio-nantă"), a plecat cu soțul ei la Brindisi, pe coasta Italiei, și a traversat Marea Adriatică pentru a-i înfrunta pe bizantini pe teritoriul lor. Robert și normanzii nu le puteau ține piept bizantinilor. Temându-se pentru viața lor, oamenii lui Robert au început retragerea, ceea ce a mâniat-o cumplit pe Sikelgaita. Uitându-se cu „asprime" la ei, a strigat: „Cât de departe veți fugi? Opriți-vă! Fiți bărbați!" (Poate nu exact cu aceste cuvinte în stilul lui Homer, dar ceva asemănător în propriul dialect, după spusele Anei Comnena.) Povestea continuă astfel: timp ce aceștia fugeau mai departe, ea a înșfăcat o suliță lungă și a alergat spre ei în galop. Asta i-a făcut să-și revină și s-au întors la luptă". Și au câștigat, cel puțin pe termen scurt. Peste doi ani, Robert a fost forțat să se întoarcă în Italia și să-și apere aliatul, pe papă, împotriva hrăpăretului și sfântului împărat roman. Doi ani mai târziu, Sikelgaita s-a întors în Bizanț cu soțul ei, gata să-și adune soldații. De această dată, discursurile ei de încurajare nu au mai fost de ajuns și, pe neașteptate, soțul ei a murit într-o criză febrilă în timp ce-și pregăteau întoarcerea. Normanzii nu și-au mai recuperat pământurile câștigate de bizantini."