Rezumat Probe de empatie - Eseuri - Leslie Jamison
Probe de empatie este o colecție îndrăzneață și strălucită de subiecte dintre cele mai diverse, de la pierderi personale la maladii-fantomă, pentru care autoarea a primit Premiul pentru nonficțiune Graywolf Press. Pornind de la experiența sa de actor medical, când era plătită să mimeze simptome pentru care studenții la Medicină trebuiau să găsească un diagnostic, eseurile lui Leslie Jamison, viscerale și edificatoare, pun niște întrebări esențiale legate de modul elementar în care înțelegem suferința celorlalți. Cum ar trebui să ne manifestăm grija unii pentru alții? Cum putem simți suferința celuilalt, mai ales când aceasta poate fi una asumată, distorsionată sau etalată cu ostentație? Este empatia un instrument prin care îi putem testa sau chiar evalua pe ceilalți? Confruntând suferința – reală sau închipuită, a ei și a celorlalți –, Jamison dezvăluie nevoia impetuoasă, atât în plan personal, cât și în cel cultural, de a simți. Autoarea pleacă de la propriile experiențe cu boala și cu vătămările trupești pentru a ne angrena într-o explorare care se întinde dincolo de granițele vieții ei și care acoperă un teritoriu vast – de la turismul în zone de-o sărăcie lucie la maladii-fantomă, de la violența din stradă la reality show-uri, de la boală la încarcerare –, aflându-se permanent în căutarea unei perspective conturate cu smerenie și elegantă. Leslie Jamison explorează în detaliu modul în care empatia ne face mai profunzi. Această carte fascinanta ne va transforma în oameni mai buni. Mary Karr Dacă vi se pare că poate fi dureros să citești o carte despre durere, vă asigur că Jamison scrie cu atâta originalitate și umor și ne oferă o perspectivă ascuțită precum un bisturiu, încât devine mai degrabă o desfătare... A articula suferința cu atâta claritate și cu atât de puține judecați de valoare înseamnă să transformi durerea în artă. Entertainment Weekly O colecție de eseuri plină de cuget, care chestionează semnificațiile fizice și metaforice ale suferinței... Jamison arată compasiune fără a fi părtinitoare. The New Yorker Niște eseuri poetice, dureros de scrutătoare, despre violență, sex, boala, încredere în sine și exprimarea sentimentelor. Associated Press Nu poți citi despre empatie ca un spectator distant. Poți trăi însă această carte și poți trece prin situațiile pe care ți le povestește, gândindu-te involuntar la tine, la viața ta și la ce contează în ea. Descoperi treptat că empatia e instrumentul potrivit de autocunoaștere și, totodată, catalizatorul pentru manifestarea grijii față de cei de lângă tine. Empatia e o formă superioară de comunicare cu tine însuți și mai ales cu cei din jur. Carmen Soare director de marketing NN România
Cauți Probe de empatie - Eseuri în format PDF? Gândește-te la Leslie Jamison.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Leslie Jamison a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Leslie Jamison a investit-o în Probe de empatie - Eseuri.