Promisiunea

Romanul  Promisiunea , la care autoarea a lucrat cu întreruperi de prin 1960 până în 1989, constituie, după cum scria Silvină Friera, „revanșa postumă“ a Silvinei Ocampo. În timpul unei călătorii cu vaporul, protagonistei îi cade o broșă în mare și ea se apleacă să o recupereze. Prin povestea femeii care îi promite Sfintei Rita să scrie o carte dacă scăpă cu viața din valuri, autoarea nu făcea decât să‑și relateze „propriul naufragiu“ (Hugo Beccacece). Plutind în derivă, eroina căută să descopere „sensul vieții înainte de a muri“ și plăsmuiește un tulburător „dicționar de amintiri“, o galerie magnifică de portrete care o ajută să trăiască mai departe și pe care autoarea le unește între ele cu o artă delicată de bijutier și cu o cunoaștere precisă a capriciilor memoriei umane, etern reiterativă. Silvina Ocampo (1903‑1993) a fost poetă, prozatoare și  traducătoare și este considerată unul dintre cei mai importanți autori din literatura argentiniană. A făcut studii de artă la Paris cu Giorgio de Chirico. Prin intermediul surorii sale Victoria, fondatoarea celebrei reviste literare  Sur, intră într-un grup de scriitori din care mai fac parte Jorge Luis Borges sau Adolfo Bioy Casares (a cărui soție va deveni). Împreună cu cei doi coordonează  Antologia literaturii fantastice și Antologia poeziei argentiniene . Publică numeroase volume de poezie și proza scurtă. Silvină Ocampo nu a avut timp ori a refuzat să confere romanului un final tradițional; după cum mărturisea, i se părea „dureros să termini ceva. De ce să‑l marchezi, ca Beethoven, care irosește cinci minute în acorduri finale? Toată opera lui este impregnată de această preocupare finală. Nu‑mi place convenționalismul  lucrurilor, nu‑mi place ca un roman să aibă final, de exemplu“. „Silvină Ocampo are o calitate atribuită în general anticilor sau  popoarelor din Orient, nu contemporanilor noștri: clarviziunea.“ Jorge Luis Borges