Protocoalele inteleptilor sionului

Lumea creștină suferă de multă vreme. Un râu ascuns o sapă din adâncurile temeliei. Ascuns, întrucât nu sunt ochi și minți atente îndeajuns, pentru a fi văzute nenumăratele forme sub care acest rău apare și se face tot mai mult și mai puternic simțit în toate direcțiile și în toate ramurile de muncă omenească. De la Renaștere și până acum, lumea civilizată și creștină, trecând din jertfe în jertfe, mânată mereu de idealul orânduirii ei cât mai mult și mai apropiat de dreptate, n-a cruțat nimic pentru a-și atinge acest ideal. În fața Bastiliei, pe baricade și pe eșafod, la 1789, sângerând mai întâi pentru libertatea și dreptatea individuală, pentru că de la 1848 să nu înceteze de-a curge, de la izvoarele și până la gurile Dunării, sângele diverselor națiuni pentru libertatea și dreptatea lor colectivă, lumea civilizată și creștină a dat un nesfârșit lanț de martiri și eroi, cunoscuți și anonimi, pentru a fi consecventă cu însăși dogma și morala sa: așezarea unei vieți liniștite și fericite prin dreptate. și, totuși, nici liniștea și nici fericirea nu a dobândit-o; iar în numele mult doritei dreptăți cele mai revoltătoare nelegiuiri se fac din ce în ce mai mult simțite. În locul libertății, restricțiile cele mai variate și mai puternice – convențional admise – s-au înălțat mai trufașe și mai nepătrunse decât dărâmațele ziduri ale Bastiliei. În locul egalității, privilegiile plutocrației parazitare – atotputernică prin mijloacele-i materiale – fac tot mai mult simțită umilință și inegalitatea; în timp ce, creștineasca iubire a aproapelui: fraternitatea – oricând și peste tot dată de creștini – rămâne un cuvânt gol, atunci când aceștia o cer sau o așteaptă.   Ion Moța, Cluj, 1923