La a doua Înviere, citim că ucenicii erau strânși în foișor, de frica iudeilor. Și un pic de frica Șefului Celui Înviat. Aflaseră că a înviat Șeful, pe Care-L trădaseră. Mintea omenească ce zice: „L-am trădat pe șeful! Ne trage o mamă de bătaie!..." Să nu vă închipuiți că șefii lor erau altfel decât șefii noștri! Și cum stăteau ei supărați, Hristos intră prin ușile încuiate și spune: „Pace vouă!" Aia, blocați! Nu le taie din salariu, nu-i dă afară, nu-i concediază, nu-i ceartă, nu trimite trăsnete!... Vine Mântuitorul și spune: „Vă dau pacea Mea, care nu e totuna cu pacea voastră". Ce fel de pace le dă Hristos? Pacea iubirii iertătoare, iubirii care iartă! Hristos este iubirea care iartă! Nu e iubirea care însiropează lumea! Nu e iubire telenovelistică.
Ei bine, Acest lisus Hristos este începutul iertării noastre față de noi înșinel El e iubirea iertătoare. Adică prin EI dobândim puterea să ne iertăm pe noi înșine! - Pr. Constantin Necula
