„Am citit Quimera cu plăcerea pe care numai o carte fermecată, frumoasă, plină de poezie ți-o poate da. Paul Tanicui e un fel de rudă de sânge cu Twain și Mărquez. Are darul povestirii, dar și încă ceva la fel de important: este un scriitor liber! Poate primul scriitor român liber din 1989 încoace! Un talent profund contemporan, conectat la literatura de primă mână de oriunde din lume.“ (Andrei CODRESCU) „Lacrimi ca bilele de sticlă colorată se rostogolesc pe podea, printre picioarele lor, către cele mai tainice unghere ale camerei, ca și cum aceasta ar fi înclinată. Rămân cu toții nemișcați de teamă să nu le strivească. Aurelia plânge cu sughițuri mici, cântec pe mai multe voci, voci de femei care ar fi putut avea lumea la degetul lor mic. Genunchii, pulpele îi tresar, sânii, amândoi dezgoliți acum ca doi ochi alungiți, ca două pere scumpe într-un coș de porțelan, adulmecă aerul, unul spre pământ, doar e din pământ, celălalt strigând la cer, fericiți când se împreunează cu pieptul și temători ca doi iepuri de zăpadă. De-asta îi mângâie Aurelia, să-i liniștească. și ei căpătă curaj, se ridică în două lăbuțe, blănița lor pufoasă, lucioasă, mătăsoasă. Aurelia își plimbă de-getele pe pântec ca pe-o oglindă, boabe de safir tresar în lumină, tresar, iepurașii ei știu cum să le prindă: aiii, aiii, în palmele ei cauș e boarea lumii.“
