Rapit de pirati ed.2014 - Robert L. Stevenson

Romanul Rdpit de pirați ne poartă, de această dată, prin Scoția secolului al XVIII-lea, ținut sfâșiat de revolte antidinas­tice și de lupte între clanurile rivale. În această lume aspră va trebui să-și croiască un drum tânărul David Balfour of Shaws, trădat de propria familie, răpit de pirații care vor să-1 vândă ca sclav, dar care cucerește, prin cinste și candoare, prietenia adevărată a unui viteaz proscris. Alături de acesta, se va matu­rîza și va reuși să înfrângă dificultățile vieții, pentru a se întoar­ce, în cele din urmă, și a-și revendica moștenirea. Robert Louis Stevenson (1840-1894), cunoscut scriitor englez de romane de aventuri (Comoara din insulă, Săgeata neagră, Stăpânul din Ballantrae), ne poartă, de această dată, prin Scoția secolului al XVIII-lea, tărâm sfâșiat de revolte antidinastice și de lupte între clanurile rivale. Cartea conține și ilustrații alb-negru. Fragment: " Nu mi-a fost ușor să îmi prezint scuzele. I-am zis, și era adevărat, că nu visasem niciodată că mă va ridica la rangul de gentleman. Pe de altă parte, Neil, la rândul său, nu dorea să-și prelungească întrevederea cu mine. Trebuia doar să îmi dea niște indicații, nimic mai mult. M-a îndrumat să trag în noaptea aceea la un han din Kinlochaline, să traversez Morven-ul, în ziva următoare, către Ardgour, iar noap­tea să trag la casa unuia, John of the Claymore, care mă aștepta. în cea de-a treia zi urma să trec lacul de la Corran, apoi pe cel de la Balachulish, și să întreb după aceea încotro se află locuința lui James of the Glens, din Aucharn, în Duror of Appin. Hanul din Kinlochaline era un loc urât și zgomotos, o cocină de porci plină de fum, de paraziți. Eram tare nemulțumit de cest lucru și de indicațiile greșite primite de la Neil. Cu toate acestea, mi-am zis că putea fi și mai rău... în ziva următoare, dis-de-dimineață, am întâlnit un om micuț, voinic și serios, care mergea foarte încet, citind uneori dintr-o carte și punând degetul pentru a marca pasajul respectiv, îmbrăcat de­cent, astfel că părea un fel de cleric. Mi-am zis că era un alt catihet, dar cu totul diferit de orbul din Mull. Părea, într-adevăr unul dintre cei trimiși de Societatea din Edinburgh pentru Propagarea Credinței Creștine ca să evangheli­zeze locurile sălbatice din nordul Scoției. Se numea Henderland. Vorbea asemenea celor din sudul țării, iar eu mă plictisisem să aud cum sună limbajul celor din nord. și, în afară de faptul că proveneam din aceeași regiune, am găsit că mai aveam și alte puncte comune. Bunul meu prieten, păstorul din Essendean, tradusese în galeză un mare număr de imnuri și cărți de rugăciune, pe care le folosea Henderland și le ținea la mare cin­ste. De altfel, chiar citea una dintre acestea în momentul când ne întâlnisem. Nu i-am povestit despre treburile mele mai mult decât era inte­lept să o fac. De altfel, faptul că treceam prin Balachulish nu-i putea atrage prea mult atenția, spre deosebire de Aucharn sau Duror, care erau localități mici și izolate și 1-ar fi pus pe gânduri. El mi-a spus multe despre munca sa și oamenii în mijlocul că­rora propovăduia, despre călugări și iacobiți, despre îmbrăcămin­te și alte curiozități din locuri și timpuri diferite. Vorbea destul de moderat, blamând uneori Parlamentul, mai ales pentru că acesta formulase Actul Dezarmării în așa fel, încât îi afecta mai mult pe cei care purtau costumele specifice regiunilor din nord decât pe cei care luptaseră efectiv împotriva englezilor. Echilibrul de care dădea dovada m-a făcut să-1 întreb despre Vulpoiul Roșu din ținutul Appin. Mi se părea firesc faptul că știa multe despre un ținut prin care călătorise nu o dată."