Egiptul antic. Pământul faraonilor. Un regat construit pe averi fabuloase. O legendă distrusă de lăcomie... Prin intermediul vocii incomparabilului Taița, un sclav eunuc foarte învățat și talentat, Wilbur Smith își poartă cititorul prin meandrele unei povești pline de imaginație și de culoare, în care se regăsesc drama, misterul și pasiunile unor vremuri de mult apuse.
"O poveste despre sex, moarte și intrigi în Valea Regilor... somptuos scrisă... plină de acțiune... excelență!", David Profumo, Daily Telegraph
Fragment din roman:
"In menajeria faraonului de pe Insula Elefantină de la Syene era un urs negru, uriaș, adus din Răsărit, cu ani în urmă, de una dintre caravanele de negustori. Bruta aceea cumplită și plină de cicatrice m-a făcut totdeauna să mă gândesc la comandantul gărzii de corp a stăpânului meu. Amândoi aveau același trup diform, aceeași forță sălbatică de a omorî omul strivindu-l. Totuși, ursul părea mult mai drăgălaș și mai iubitor decât Răsfer. L-am urmărit cu privirea cum se apropia cu pași mari, surprinzător de iuți și de agili dacă luai în considerare picioarele acelea greoaie, ca niște trunchiuri de copac, și burdihanul lui paros, iar gândul mă purta departe, peste ani, la ziua când îmi fusese smulsă bărbăția. Mi se părea totul atât de familiar, încât parcă eram obligat să mai trec o dată prin clipele acelea cumplite. Mi-a apărut în minte fiecare amănunt atât de limpede, încât îmi venea să urlu din răsputeri. Actorii tragediei aceleia de demult erau aceiași. Seniorul Intef, brută de Răsfer și eu. Numai fața lipsea. O chema Alyda. Era de aceeași vârstă cu mine, avea șaisprezece ani de dulce nevinovăție. La fel ca mine, era sclavă. Acum îmi amintesc de ea ca fiind o frumusețe, dar s-ar putea să mă înșele memoria, căci de-ar fi fost așa, ar fi fost luată în haremul vreunei case mari, nu trimisă la bucătărie. Ceea ce știu sigur e că avea pielea lucitoare, de culoarea chihlimbarului lustruit, caldă și fină la pipăit. Nu voi uita niciodată atingerea trupului Alydei, pentru că nu voi mai avea niciodată o asemenea experiență. În nefericirea noastră, ne găsisem mângâierea și aleanul unul într-altul. N-am descoperit niciodată cine ne trădase. Nu sunt, de obicei, un om răzbunător, dar încă mai visez la ziua în care voi afla persoana care ne dăduse de gol. Pe vremea aceea, eram favoritul seniorului meu, Intef, iubitul lui special. În clipa în care a descoperit că-i fusesem infidel, parcă înnebunise din cauza afrontului pe care i-1 adusesem. Rasfer venise să ne inșface. Ne târâse în iatacul stăpânului, pe fiecare cu câte-o mână, cu ușurință cu care duci doi pisoi. Acolo ne-a despuiat în pielea goală, în vreme ce seniorul meu, Intef, stătea cu picioarele încrucișate pe dușumea, la fel ca acum. Rasfer a legat-o pe Alyda de mâini și de picioare cu chingi de piele crudă. Era palidă și tremura, dar nu plângea. Nicicând dragostea mea și admirația pentru curajul de care dădea dovadă nu fuseseră mai puternice decât în clipa aceea. "
Razboinicii Nilului Wilbur Smith
