Inedit
„Întreg amarul ființării se evaporă la ideea că oricând e în putința noastră să-l curmăm, că ascundem în noi înșine imensa libertate a absenței noastre și că ne putem răscumpăra căderea în dureri sterpe sau în banalitate prin genialitatea negativă a sinuciderii. De n-am fi în stare să ne închipuim – și să ne consolăm astfel – prilejul prin care ne-am face seama, actul infinit al liberării de sine, viețuirea n-ar avea nici o scăpare din ea însăși, iar ocna respirației nici o bănuială de văzduh. Dar această idee face din fiecare dintre noi un stăpân, fără a fi totuși slugi fiindcă n-o trecem în fapt. Să fie oare că adevăratele sinucideri sunt acelea ce nu se consumă? Având rețeta sigură a răului și a-l purta totuși mai departe...“ (CIORAN)
„Cioran a căutat pentru această carte un titlu frapant, promovând adverbul la demnitatea de substantiv. Nu a inventat nimic, s-ar spune la prima vedere. A dat însă nume unor încercări incompatibile cu orice idee pozitivă despre literatură și filozofie. Este ca și cum autorul ar fi vrut semnaleze o dată în plus că s-a despărțit de acestea, deoarece a da forma literară ori filozofică ororii nu are nici un sens: nu se poate face cultura pe seama suferinței trăite zi de zi și nopte de noapte." (Constantin ZAHARIA)
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Razne - Cioran?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Razne - Cioran și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.