Reconsiderari filosofice

Autorul încearcă să reunească în prezența lucrare o parte dintre studiile pe care le considera a fi adus „un plus" de cunoaștere în domeniile abordate, iar în unele cazuri îndreptarea unor greșeli pe care mari figuri reprezentative ale filosofiei universale le-au înfăptuit. Aceste greșeli au fost descoperite după ani buni de efort, de meditație, cu ajutorul studierii limbilor clasice. îndreptarea lor a necesitat eforturi susținute obiectivate în publicarea unor studii în reviste de cultură, dar și în cadrul unor comunicări la sesiuni științifice de specialitate.  Fragment din lucrarea: Reconsiderări filosofice de Ion Bâtlan "Ca momente distincte în interiorul marilor culturi pe care le-a durat omenirea, se remarcă, de regulă, și mari „cariade", „piloni" de intensă rezistență și mare amploare, care asigură valoarea și durabilitatea acestor culturi. Exemplele sunt multiple. Printre acestea, Confucius și Socrate sunt „fiacări de mare alean" ce stau la temelia culturii chineze antice și, respectiv, a celei grecești. Încercarea noastră de a ne apropia de marile creații valorice ale anticilor nu se justifică numai prin prețuirea reală pe care o acordăm acestora, ci și prin convingerea că prin analiza lor vom găsi repere pentru căutări în care se resimte pulsația contemporaneității. O astfel de pulsație prezentă, dar și necesară oricând umanității, o vom găsi și atunci când demersul nostru cognitiv va sonda mai profund gândirea și acțiunea celor două personalități. Confucius și Socrate, aparent fără nicio legătură una cu cealaltă, fiindcă distanțele temporale și spațiale între ele au fost enorme. Ambii, creatori de excepție, personaje legendare, dar și modele umane care au învins timpul lor istoric, au durat și ne pot fi contemporani prin gândurile pe care ni le-au mărturisit, ca și prin faptele lor. Despărțite de timp mai bine de un secol (Confucius a trăit și a creat între aprox. 551-479 î.H., iar Socrate, între 469 și 399 î.H.), dar și de un mare spațiu geografic, cele două personalități ne-au apărut — ce-i drept cam târziu — foarte apropiate din perspectiva preocupărilor și a problematicii acestora, ca și, mai ales, a rezolvării conceptuale și practice a problemelor care i-au preocupat. Surprinzător, pentru noi, apare faptul constant că niciunul dintre istoricii filosofiei sau istoricii culturii nu a abordat această apropiere mai în amănunt pentru a o rezolva, ca și pentru a se acoperi, așa cum cere spiritul științific, prin argumentare dezirabilă simplă afirmație despre „apropierea" dintre cei doi. La noi în țară se pare că numai Gh. Vlăduțescu observă această apropiere. În ce constă ea nu ne spune nici cercetătorul român. "