Carte

Recviem pentru tara pierduta

de Nichita Danilov

Recviem pentru tara pierduta, Nichita Danilov – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Recviem pentru tara pierduta – Nichita Danilov

    „Un histrion fantast pare Nichita Danilov în poezie, amestec de sihastru și arheu, de mag și alchimist, purtând în sine tulburări obscure și elanuri încrâncenate. Versurile sale sînt bântuite de obsesii nocturne, un aer lunatic stăpâinește imaginația poetului și-n decorul halucinant al peregrinărilor fiecare gest are valoarea unui ritual. În confuzia simbolică prefigurată în imagini ale decrepitudinii, poetul dă la iveală nostalgia discretă a purificării.” (Radu G. Țeposu)     „Poezia lui Nichita Danilov este umană în sens religios. Ceea ce înseamnă că omul care se exprimă prin glasul poetului este o ființă plenară, cu rădăcinile implântate în cosmos, în istorie, în societate, în mit, în realitatea celor văzute și nevăzute. Iar problematica omului nu poate fi concepută aici fără a ține seama de confruntarea binelui cu răul. Această plenitudine a concepției, multiplicarea punctelor de vedere care se întâlnesc într-un tot complementar și dramatic, amestecând luminile și umbrele nu pentru a le contopi sau a le dispersa unele printre altele, ci pentru a le stârni diferența, asigură lirismului o valoare specifică.” (Ion Negoițescu)      Fragment din poezia „Păpuși de ceară":     "Îmi leagăn singur umbra   ca pe-o păpușă de ceară înfășată în cîrpe   o leagăn tăcut pînă adorm   și apoi, așa adormit,   cu capul năucit de somn   ies pe ușa casei direct   pe bulevardul orașului luminat de reclame   unde văd trecînd   un cortegiu de bărbați și femei,   care își leagănă tăcuți   umbrele-n brațe pînă adorm.      Clipesc de trei ori și-mi scutur   cu durere somnul de pe pleoape   și adorm iar pornind încet   încet pe urmele tuturor adormiților   care trecînd încolonați pe străzi   își leagănă scîncind umbrele-n brațe."

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Recviem pentru tara pierduta?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Recviem pentru tara pierduta și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Recviem pentru tara pierduta

Cine a scris cartea Recviem pentru tara pierduta?

Recviem pentru tara pierduta a fost scrisă de Nichita Danilov.

În ce an a apărut Recviem pentru tara pierduta?

Recviem pentru tara pierduta a apărut în anul 2016. Vezi și topul de cărți din 2016.

Câte pagini are Recviem pentru tara pierduta?

Recviem pentru tara pierduta are 80 de pagini.

La ce editură a apărut Recviem pentru tara pierduta?

Recviem pentru tara pierduta a fost publicată la editura CARTEA ROMANEASCA.

Care este cel mai mic preț pentru Recviem pentru tara pierduta?

Cel mai mic preț găsit acum este 20.95 lei.

Există Recviem pentru tara pierduta în format PDF?

Poți verifica Recviem pentru tara pierduta în format PDF.

Cărți scrise de Nichita Danilov

Ai mai jos lista de cărți scrise de Nichita Danilov. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.