Refuz

    Reîntâlnirea întâmplătoare dintre doi bărbați de vârstă mijlocie, după mai bine de treizeci de ani, declanșează un vârtej de amintiri despre prietenia care‑i legase în copilărie și adolescentă, dar și despre traumele ale căror efecte nu încetează să se manifeste în viața lor de adulți, totul în de acum binecunoscutul stil evocator al lui Per Petterson.       „O alchimie emoțională fără cusur se desprinde din pagini, care la rândul lor îi lărgesc cititorului înțelegerea condiției umane. Este în egală măsură inconfortabil, palpitant și memorabil.“ (San Francisco Chronicle)      Fragment din roman:       „Stăteam cu Jonsen la bucătărie și ne uităm pe geamul dinspre drum. Era la vremea cinei. De la fereastră se vedea drumul din cătun până sus, la curbură, și până jos, dincolo de casa lui Jim și a mamei lui, dincolo de alte câteva case, dar nu mai departe de casă în care locuisem noi înainte. Mie îmi era, la urma urmei, totuna acum. Casa nu mai există, arsese până în temelii exact cu o săptămână înainte de această zi de la sfârșitul lunii mai și trebuie să se știe că a fost o mare ușurare pentru mine, de parcă avusesem gaz în stomac, poate heliu, a fost o senzație amețitoare, încă mai mirosea a ars și a cenușa peste tot.     Noi doi nu ne spuneam prea multe. Nu întotdeauna. Nici nu era cazul, ne cunoșteam bine unul pe altul, ne știam cum suntem. Lucrul despre care vorbeam, atunci când vorbeam, dimineața înainte de a pleca la muncă erau treburile pe care le aveam la mică fabrică de cherestea în ziua aceea. El era șeful meu. Luase bani de la casa de împrumut din Mork și cumpărase totul de la bețivanul cronic Kallum, de fapt asta a fost o acțiune de salvare înainte ca totul să se fi dus de râpă și din cauza asta nici n-a fost prea scump, a avut banca grijă de asta și Jonsen m-a angajat atunci la el cu slujba permanentă, lucru pentru care eu am fost foarte bucuros. Gata, terminasem cu școală, nu mai suportam nici o zi de școală în plus, după generală, adio și n-am cuvinte.     Nu împlinisem încă optsprezece ani, dar eram doi oameni în toată firea care discutau despre comenzi stând la masă înainte de a pleca la lucru și stabileam împreună prețurile livrărilor la șantierele mari, sau alte comenzi la clienți mai mici, persoane particulare, sau locuri cu vile, grajduri sau garaje, colțuri și colțulețe, locuri de felul ăsta la care se ajungea pe drumuri întortocheate."