Regele spinilor. Seria Imperiul faramitat. Vol.1

Prințul Spinilor. Seria Imperiul fărâmițat, partea I La nouă ani, Jorg Ancrath și-a văzut mama și fratele omorâți în fața lui. La treisprezece ani, conducea deja o bandă de delincvenți însetați de sânge. Până la cincisprezece ani, vrea să ajungă rege... Jorg poate să controleze și viii, și morții, dar, din toată lumea lui plină de haos, violență și coșmaruri, se teme de un singur lucru. Dacă vrea să se întoarcă la castelul tatălui său ca să revendice tronul, trebuie să se confrunte cu trădări, magie neagră și cea mai mare frică a lui. Va putea cineva atât de tânăr să-și înfrângă dușmanii care au puteri dincolo de orice imaginație? Seria lui Mark Lawrence este o poveste sângeroasă despre trădare, magie și camaraderie, cu un protagonist excepțional, în lupta lui pentru tron și în drumul spre maturizare. Întunecată și tulburătoare, povestea te va ține cu sufletul la gură la fiecare pagină. Fascinanta! - Robin Hobb Prințul Spinilor merită toată atenția, deoarece contestă tradițiile literare și transformă total modelul clasic de trilogie fantasy medievală. - Locus Fragment din roman: "Nimeni nu se mai afla alături de mine. Nubanezul fugea, arătându-și albul ochilor holbați pe față întunecată. Burlow Grasul arată de parcă i se scursese tot sângele din vene. Rike urlă ca un copil. Chiar și Makin o luase la sănătoasa, cu masca ororii pe chip. Mi-am desfăcut larg brațele, în mijlocul ploii. Simțeam stropii lovindu-se de mine. Nu aveam prea mulți ani în spate, dar și eu simțeam ploaia ca pe o amintire. Trezea în mine nopțile sălbatice din Fortăreață, când stăteam pe marginea zidului, gata să mă prăbușesc în gol, înecat de potopul revărsat peste mine și provocând fulgerele să mă lovească. - Tatăl nostru care ești în ceruri... Tatăl nostru care... a pornit să bâiguie Gomst, în timp ce noroiul se apropia din ce în ce mai mult de noi. Era mistuit de un foc rece, îi simțeai flăcările lingându-ți oasele. Mi-am ținut brațele deschise și mi-am ridicat fața în bătaia rafalelor de ploaie. - Tatăl meu nu este în ceruri, Gomsty, i-am zis. Este în castelul lui, își numără oamenii. Mortăciunea s-a oprit, apoi, lângă mine. L-am privit în ochi. Erau goi. - Ce ai pentru mine? l-am întrebat. Și mi-a arătat. I-am arătat și eu ce aveam. Există un motiv pentru care eu am să câștig acest război. Toți cei aflați încă în viață s-au luptat într-o încleștare care i-a îmbătrânit deja cu mult înainte ca ei să se fi născut. Mi-am ascuțit dinții în soldații de lemn din sala de război a tatălui meu. Există un motiv pentru care am să câștig acolo unde ei au fost învinși. Iar motivul e că eu înțeleg jocul. - Iadul, îmi răspunse mortul. Am iadul. Și se scurse în mine, rece ca moartea, ascuțit ca o lamă de pumnal. Mi-am simțit gura arcuindu-se într-un zâmbet. Mi-am auzit hohotele de râs răzbătând prin ploaie. Un pumnal ținut lângă beregata, rece și ascuțit, e destul de înfricoșător. La fel și focul sau ștreangul. La fel și o nălucă bătrână, ieșită în calea ta pe Drumul Moroilor. Toate astea te pot speria puțin. Dar numai până când realizezi ce sunt. Sunt doar modalități prin care poți pierde jocul. Pierzi jocul și ce anume ai pierdut mai exact? Ai pierdut jocul. Asta-i secretul și mă uimește că este numai și numai al meu. Am văzut ce înseamnă jocul în noaptea în care oamenii contelui Renar ne-au prins din urmă caleașca. Jan Uriașul a trebuit să smulgă ușa din țâțâni ca să ne scoată afară. Dar n-a avut timp decât pentru mine. M-a aruncat cât a putut de departe; un petic de pământ acoperit de tufișuri de maceș, atât de dese încât oamenii contelui au fost convinși că m-am pierdut în noapte. N-au vrut să mă mai caute. Dar eu nu fugisem. Atârnăm acolo, între spini, și i-am privit cum l-au ucis pe Jan Uriașul. I-am văzut în clipele alea înghețate, în lumina fulgerelor. Am văzut ce i-au făcut mamei și cât timp le-a luat să o facă. Pe micuțul William l-au izbit de o piatră de hotar. Bucle aurii scăldate-n sânge. Și recunosc că William a fost primul meu frate și că reușise să mă cucerească, cu mânuțele lui grăsuțe și cu râsul lui. De atunci m-am înfrățit cu mulți, chiar și cu d-ai mai răi, ca să nu duc lipsa de frați. Dar, în momentul acela, m-a durut să-1 văd pe micuțul William fărâmat așa cum l-au fărâmat ei, ca pe o jucărie. Ca pe ceva lipsit de orice valoare. Când l-au ucis, mamă n-a putut sta locului, așa că i-au tăiat gâtul. Eram prost atunci, aveam doar nouă ani, și m-am zbătut să-i salvez pe amândoi. Dar spinii mă țineau bine. De atunci am învățat să apreciez spinii. Spinii m-au învățat jocul. M-au făcut să înțeleg ce aveau încă de aflat toți acei bărbați feroce și serioși, care luptau în Războiul Șutei. Lasă un om să joace șah și spune-i că toți pionii sunt prietenii lui. Lasă-l să creadă că nebunii lui sunt sfinți. Lasă-l să-și amintească zilele fericite, trăite la umbra castelului său. Lasă-1 să iubească regina. Privește-l apoi cum pierde tot. "