Părintele Ghelasie nu a fost un om obișnuit. Deși simplu, vedea lucrurile într-un mod special. Mișcări legănate, gesturi alese, cu privirea senină îndreptată spre cer, glasul clar și blând, înfățișare iconică cu trăsături grav ascetice, cu râvnă neobosită spre frumos și spre albastrul pufos al cerului, lipsit de barbă (uneori o mândrie ascunsă a călugărului), aduce la iveală un al doilea Pavel Xiropotamul. Slujea la altar ca un copil lipsit de patimi, legănându-se de parcă ar fi vrut să ne odihnească pe noi. Cearta dintre oameni era singurul lucru care îl intimidă. Nu știa cum să reacționeze și nu reacționa, doar suferea. Se mâhnea uneori, dar nu era trist. Era foarte interesat de medicina curată a lui Dumnezeu. Gândea că un biolog, se orienta ca un geograf, se exprimă ca un om de știință, și se ruga ca un înger uitând de trup. Nu purta haine alese sau călcate, nici încălțăminte moale sau modernă. A murit precum a trăit... ca un sfânt.
